exuberanță sf [At: BREZOIANU, R. 100/30 / V: (îvr) esu~, eshu~ / Pl: ~țe / E: fr exuberance, it esuberanza] 1 Belșug. 2 Bogăție excesivă de mijloace de expresie ale unei creații artistice. 3 Însuflețire exteriorizată fără reținere Si: vivacitate. 4 Manifestare spontană (și impetuoasă) de bucurie, de satisfacție etc.

EXUBERANȚĂ s. f. 1. Bucurie, vioiciune manifestată fără măsură; euforie. În exuberanța lui, băiatul Motl nu uită să dezvăluie structura socială a tîrgului prin care zburdă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 2/2. 2. Bogăție, varietate, îmbelșugare.

EXUBERANȚĂ s.f. 1. Înflăcărare, vioiciune nemărginită, nemăsurată; euforie. 2. Bogăție, belșug, varietate. [Cf. fr. exubérance, lat. exuberantia].

EXUBERANȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi exuberant; manifestare exuberantă. 2. bogăție, varietate. (< fr. exubérance, lat. exuberantia)

EXUBERANȚĂ f. 1) Comportament care se manifestă prin numeroase demonstrații exterioare. 2) Abundență excesivă; supraabundență. /<fr. exubérance, lat. exuberantia

exuberanță f. supra-abundanță: o exuberanță de forță.

*exuberánță f., pl. e (lat. exuberantia). Abundanță foarte mare: exuberanță de vegetațiune, (fig.) de cuvinte, de argumente.

eshuberanță sf vz exuberanță

esuberanță sf vz exuberanță

exuberanță s. f., g.-d. art. exuberanței; pl. exuberanțe

exuberanță s. f., g.-d. art. exuberanței; pl. exuberanțe

exuberanță s. f., g. -d. art. exuberanței; pl. exuberanțe

EXUBERANȚĂ s. expansivitate. (~ unui tânăr.)

EXUBERANȚĂ s. expansivitate. (~ unui tînăr.)