esnáf, V. isnaf.

IESNAF s.n. (Mold., ȚR) Corporație, breaslă. A: Să face alaiu de iesnafuri, de breasle, fieștecare breaslă cu podoabele ei. IM 1754, 9^v; cf. AXINTE URICARIUL: IM 1754, 9^r, 10^r. B: Au ieșit iesnafurile, adecă toate refeltrile cîte să află în Țarigrad. IM 1730, 14v; cf. IM 1730, 14^v, 15^v. Variante: isnaf (AXINTE URICARIUL). Etimologie: tc. esnaf. Cf. r u f e t (1).

isnáf și esnáf n., pl. urĭ (turc. ar. esnaf). Vechĭ. Corporațiune, breaslă. Breslaș, meseriaș. – Și iznaf.