esențializare sf [At: CONTEMP., S. II, 1969, nr. 1208, 3/5 / Pl: (rar) ~zări / E: esențializa] 1 Exprimare a esenței (3) unui lucru. 2 Acțiune prin care ceva devine esențial (2) corectat(ă)

ESENȚIALIZARE s.f. Acțiunea de a esențializa. [Pron. -ți-a-. / < esențializa].

esențializare s. f. (livr.) Reducere la esență ◊ „Din metapoezie – poezia despre poezie, despre materia sa, cuvintele – Nichita Stănescu extrage neliniști metafizice, și dintr-un instrument, cugetarea asupra limbajului se transformă în chiar substanța gândirii poetice. Proces de abstractizare și de esențializare caracteristic întregii poezii moderne.” R.lit. 8 X 70 p. 21. ◊ „Recenta premieră de la Operetă reconfirmă că tinerii choreautori pot îndreptăți speranțele puse în ei. M. A. demonstrează aptitudinile ei de esențializare a dansului în «Nesfârșit, zborul Măiestrei» pe un libret de G. M.” Săpt. 3 III 78 p. 6. ◊ „Esențializarea pe care o presupune un banc [...] înseamnă o performanță.” D. 136/95 p. 16; v. și Săpt. 4 III 83 p. 6 (din esențializa; V. Guțu Romalo C.G. – atestări din 1969; DN3, DEX-S)

esențializa vt [At: L 1965, nr. 176, 10/4 / Pzi: ~zez / E: esențial + -iza] 1 A exprima esența (3) unui lucru. 2 A face să devină esențial (2).

ESENȚIALIZA vb. I. tr. A desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene), a face esențial. [Pron. -ți-a-. / et. incertă].

ESENȚIALIZA cv. tr. a desprinde, a degaja esența (din obiecte și fenomene). (< esențial + -iza)

esențializare s. f., g.-d. art. esențializării

esențializa vb., ind. prez. 1 sg. esențializez, 3 sg. și pl. esențializează

ESENȚIALIZARE s. stilizare. (~ plastică.)

ESENȚIALIZARE s. stilizare. (~ plastică.)

ESENȚIALIZA vb. a stiliza. (A ~ un cap de copil.)

ESENȚIALIZA vb. a stiliza. (A ~ un cap de copil.)