esență sf [At: MEȘT. DOFT. II, 225^v/21 / V: (înv) ~ție (S și: essenție), ~ncie (S și: essencie), esință (S și: essință), (reg) isănță, is~, isenție / S și: (înv) ess~ / Pl: ~țe / E: fr essence, it essenza, lat essentia] 1 (Flz; îoc accident) Ceea ce constitue fondul, elementul permanent și constitutiv al unei ființe, al unui lucru etc. 2 (Flz; îoc accident) Ceea ce constitue natura intimă a lucrurilor, care nu poate fi cunoscută sau demonstrată Si: substanță, structură, entitate. 3 Calitate proprie principală a unei ființe sau a unui lucru. 4 Ansamblu de caracteristici constitutive și invariabile. 5 (Îlav) În ~ În ceea ce este fundamental. 6 (Îal) În ultimă analiză. 7 (Îlav; rar) Prin ~ Prin însăși natura sa Si: prin definiție. 8 (Chm) Lichid volatil, cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic. 9 (Rar) Emanație plăcută Si: parfum (1). 10 Substanță concentrată care, prin diluare, dă un produs alimentar. 11 (Înv; îs) ~ de Orient Materie sidefie extrasă din solzii unor specii de pești și folosită la fabricarea perlelor artificiale. 12 (Sil) Specie de arbore care constituie arboretul principal dintr-o pădure. 13 Specie de arbore. 14 Varietate de lemn.