2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

esclamare v vz exclamare

ESCLAMÁRE s.f. v. exclamare.

exclama vt [At: BARASCH, M. II, 120/20 / V: (înv) esc~, (nob) scla~ / P: excla~ / Pzi: exclam / E: fr exclamer, lat exclamare] A rosti cuvintele cu ton ridicat (și prelungit) ca urmare a unei stări afective puternice Si: a striga.

exclamare sf [At: ROM. LIT. 82/38 / V: (înv) echia~, (înv) esc~ / P: ex-cla~ / Pl: ~mări / E: exclama] 1 Rostire a cuvintelor pe un ton ridicat (și prelungit) ca urmare a unei stări afective puternice Si: exclamație. 2 Exclamație (2). 3 (Îs) Semnul ~mării Semn de punctuație (1) care se pune după o interjecție, un vocativ, propoziție exclamativă sau imperativă, cu scopul de a marca intonația Si: semn de exclamație (3), semnul mirării.

EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (și prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare.

EXCLAMÁRE, exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație, întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. – V. exclama.

EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (și prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare.

EXCLAMÁRE, exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație, întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. – V. exclama.

EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. (Complementul este de obicei o interjecție sau o frază scurtă) A rosti cu ton ridicat, ca urmare a unei stări afective puternice. «Ce mai căpățînă!... Și înăuntru nici pic de creier!...» a exclamat lighioaia cea șireată. I. BOTEZ, ȘC. 43. Să facem ceva la iuțeală, exclamă un sublocotenent. BRĂESCU, V. A. 12.

EXCLAMÁRE, exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. În gară e forfoteală de nedescris. Se aud țipete, exclamări desperate, îmbrățișări, plînset de femei și de copii. SAHIA, N. 47. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă.

exclamá (a ~) vb., ind. prez. 3 exclámă

exclamáre s. f., g.-d. art. exclamắrii; pl. exclamắri

exclamá vb., ind. prez. 1 sg. exclám, 3 sg. și pl. exclámă

exclamáre s. f. → clamare

EXCLAMÁ vb. a striga. (Bravo!, a ~ el.)

EXCLAMÁRE s. v. exclamație.

ESCLAMÁ vb. I. v. exclama.

arată toate definițiile

Intrare: exclamare
exclamare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular exclamare exclamarea
plural exclamări exclamările
genitiv-dativ singular exclamări exclamării
plural exclamări exclamărilor
vocativ singular
plural
echiamare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
esclamare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular esclamare esclamarea
plural esclamări esclamările
genitiv-dativ singular esclamări esclamării
plural esclamări esclamărilor
vocativ singular
plural
Intrare: exclama
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) exclama exclamare exclamat exclamând singular plural
excla exclamați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) exclam (să) exclam exclamam exclamai exclamasem
a II-a (tu) exclami (să) exclami exclamai exclamași exclamaseși
a III-a (el, ea) excla (să) exclame exclama exclamă exclamase
plural I (noi) exclamăm (să) exclamăm exclamam exclamarăm exclamaserăm, exclamasem*
a II-a (voi) exclamați (să) exclamați exclamați exclamarăți exclamaserăți, exclamaseți*
a III-a (ei, ele) excla (să) exclame exclamau exclama exclamaseră
eschiama
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) esclama esclamare esclamat esclamând singular plural
escla esclamați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) esclam (să) esclam esclamam esclamai esclamasem
a II-a (tu) esclami (să) esclami esclamai esclamași esclamaseși
a III-a (el, ea) escla (să) esclame esclama esclamă esclamase
plural I (noi) esclamăm (să) esclamăm esclamam esclamarăm esclamaserăm, esclamasem*
a II-a (voi) esclamați (să) esclamați esclamați esclamarăți esclamaserăți, esclamaseți*
a III-a (ei, ele) escla (să) esclame esclamau esclama esclamaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)