2 intrări

Articole pe această temă:

10 definiții

MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar1. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

!măseáua-ciútei (plantă) s. f. art., g.-d. art. măsélei-ciútei

măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle

măseáua-ciútei (bot.) s. f., g.-d. art. măsélei- ciútei

MĂSEÁ s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, boț, burete, ceafă, cioc, clenci, creastă, crestuș, gât, nod, umăr, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocâlteu, ciocârlie, cocoș, cui, popă. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colț, dinte. (~ la grapă.) 5. (TEHN.) (reg.) bonțoc, cățel, coadă, mănușă, mână. (~ la coasă.) 6. (TEHN.) (reg.) șiștoare. (~ la joagăr.) 7. (TEHN.) pană. (~ la grindeiul de la piuă.) 8. (BOT.) măseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocoșei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.

MĂSEÁ ~éle f. 1) Fiecare dintre dinții mari, cu suprafață plată, situați în părțile laterale ale maxilarelor; molar. * ~ de minte fiecare din utlimele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. A trage (sau a lua) la ~ a consuma băuturi spirtoase în cantități mari; a avea slăbiciunea băutului. Nici pe o ~ (sau nici cât a-i pune pe o ~) foarte puțin; o nimica toată. A clănțăni din ~ele a tremura de frig. 2) Obiect sau unealtă asemănătoare cu un dinte de acest fel. 3): ~eaua-ciutei mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori divers colorate și frunze cu pete roșii-brune. [G.-D. măselei] /<lat. maxilla


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ERYTHRONIUM L., ERITRONIUM, MĂSEAUA CIUTEI, fam. Liliaceae. Gen originar din America de N și Europa, 15 specii. Tulpini cu două frunze întregi, oblong-eliptice, pețiolate, de obicei bruniu-pătate. Flori albe și roz (foliolele perigonului reflecte, rozacee sau albe, îngustate la bază formînd un tub, 6 stamine, ovar cu 3 loji, un stil filamentos sau cuneiform spre vîrf, stigmat întreg sau, uneori, cu 3 vîrfuri scurte), pendente, solitare sau cîte 2, lung-pedunculate. Fruct, capsulă rotundă sau lunguiață, cu multe semințe. Rezistă la ger.

E. dens-canis L. Specie care înflorește primăvara. Flori mari (perigon cu 6 foliole, petale lanceolate, ascuțite, stamine cu antere maronii), mirositoare, roșii-purpurii, liliachii sau albe și un inel oranj la bază, solitare, pendente, la extremitatea tulpinii. Fructe, capsule cu puține semințe. Frunze bazale scurt-pețiolate, oblong-eliptice, marmorat-bruniu-pătate. Planta (cca 18 cm înălțime) erbacee, perenă cu bulbi (Pl. 32, fig. 186).

E. revolutum Smith. Specie care înflorește primăvara. Flori singulare sau cîte 2, albicioase sau roz-purpur, stil cu 3 vîrfuri scurte. Frunze, cca 4, cu pete albe și maro-deschis. Plantă, cca 16 cm înălțime.

Erythronium albidum Nutt. Specie care înflorește primăvara. Flori albicioase, deseori cu reflexe albastre, singulare, petalele încă o dată mai lungi ca staminele. Frunze verzi, liniar-lanceolate, deseori fără pete. Plantă înaltă de 20-25 cm, cu bulbi.

Intrare: erythronium
Intrare: măseaua-ciutei
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular măseaua-ciutei
plural
genitiv-dativ singular măselei-ciutei
plural
vocativ singular
plural
dens (den.șt.) denumire științifică

măseaua-ciutei canis dens erythronium

  • 1. compus botanică Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis).
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie: