eroism sn [At: MARCOVICI, D. 241/20 / V: (înv) ~izm, he~, heroizmus, iro~, iroismos, iroizm, iroizmus / Pl: (rar) ~e, ~uri / E: fr héroïsme, ger Heroismus, gr ἡρωïσμός, it eroismo] 1 Calitate proprie eroilor mitologici Si: (înv) eroitate (1). 2 Faptă eroică Si: (înv) eroitate (2). 3 Vitejie. 4 Ansamblul calităților care trezesc admirație, care impresionează Si: (înv) eroitate (4). 5 Însușire morală superioară Si: (înv) eroitate (5). 6 Atitudine eroică Si: (înv) eroitate (6). 7 Virtute. corectat(ă)

EROISM s. n. Capacitatea de a săvîrși fapte mari; fel de a acționa specific unui erou; spirit eroic. Muncitorii de la C.F.R. – cetățuia cea mai înaintată a proletariatului din Romînia – au dat istoriei de clasă din această țară zile de un neasemuit eroism revoluționar și de înfiorătoare jertfe. DOC. PART. 176. Datorită caracterului socialist al Statului Sovietic și conștiinței politice înalte a popoarelor Uniunii Sovietice, în Armata Roșie s-a născut, în condițiile războiului, eroismul de masă, fenomen nemaicunoscut înainte în istorie. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 283, 4/3.

EROISM s.n. Caracterul a ceea ce este eroic; vitejie, curaj; spirit de erou. [< fr. héroïsme].

EROISM s. n. comportare deosebită care se manifestă prin săvârșirea de fapte mari în împrejurări grele (în război); atitudine, faptă de erou; vitejie. (< fr. héroïsme)

EROISM n. Capacitate de a săvârși fapte mari, fapte de vitejie. /<fr. héroïsme

eroism n. caracter sau faptă de erou.

eroizm sn vz eroism

iroism sn vz eroism

iroismos sn vz eroism

iroizm sn vz eroism

iroizmos sn vz eroism

*eroízm n., pl. e (d. eroŭ). Calitatea de eroŭ, vitejie.

eroism s. n.

eroism s. n.

eroism s. n. (sil. -ro-ism)

eroism

eroism, -me.

EROISM s. v. vitejie.

EROISM s. bărbăție, bravură, curaj, neînfricare, vitejie, (pop.) voinicie. (~ în luptă.)