EQUISETUM s.m. 1. Arbore fosil cu rizomi subterani, de pe care se dezvoltă tulpinile aeriene cu ramuri și frunze în verticil. 2. Coada-calului. [< fr. equisetum, cf. lat. equisaetum < equus – cal, saeta – păr rigid].

EQUISETUM ECVIZE-/ s. m. arbore fosil cu rizomi subterani, de pe care se dezvoltă tulpinile aeriene cu ramuri și frunze în verticil; coada-calului. (< fr., lat. equisetum)

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

PIPIRIG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

COADĂ s. 1. cosiță, (reg.) gâță. (O fată care poartă cozi.) 2. mâner, (înv. și reg.) mănunchi, (Transilv.) dârjală, (Transilv. și Ban.) mânei, (prin Ban. și sudul Transilv.) mânel. (~ de seceră, de sapă.) 3. v. toartă. 4. cotor. (~ măturii.) 5. (reg.) coporâie, toporișcă, toporâie, toporâște, (Mold. și Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. v. băț. 7. v. peduncul. 8. v. pulpană. 9. v. trenă. 10. (fam.) codârlă. (Te rog să te așezi la ~!) 11. v. sfârșit. 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arvense) = barba-ursului, (reg.) brădișor, codâie, slăbănog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mânzului, iarbă-de-cositor, părul-porcului, (Transilv. și Maram.) perie; coada-cocoșului (Polygonatum) = (reg.) cerceluș, clopoței (pl.), cocoș, coada-mielului, coada-vacii, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada-mâței (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului; coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrântitoare, (reg.) prescură, sclintiță, scrintee, iarba-gâștelor; coada-șoricelului (Achillea millefolium) = (înv. și reg.) prâsnel, (reg.) coada-hârțului, (Ban.) alunele (pl.), sorocină; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rânzișoară; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codină. 13. (ENTOM.) coada-rândunicii (Papilio machaon și podalirius) v. papilionidă.

PIPIRIG s. (BOT.) 1. (Bolbochoenus maritimus) (reg.) rogoz. 2. (Holoschoenus vulgaris) (reg.) papură. 3. (Scirpus silvaticus) țipirig. 4. (Schoenoplectus lacustris) rogoz, (reg.) păpurică, țiperig, papură-rotundă. 5. (Equisetum hiemale) (reg.) coadă, capu-câmpului, iarbă-de-cositor. 6. v. stuf.

EQUISETUM L., COADA CALULUI fam. Equisetaceae. Gen originar din Africa, America, Asia, Europa, cca 22 specii perene. Rizom cu tuberculi ce pătrund adînc în sol și 2 feluri de tulpini articulate, noduroase: fertile și sterile, care apar la unele specii deodată, iar la altele mai întîi cele fertile apoi cele sterile și a căror epidermă este impregnată cu siliciu. Tulpinile fertile sînt albe, gălbui, brune sau albe-roșiatice, simple și formează, la vîrf, spice terminale, spongiflore, ce conțin numeroși spori; cele sterile sînt albe sau verzi, verticilat-ramificate. Frunze mici, solzoase, concrescute în verticil, într-o vagină, în jurul nodurilor.

Equisetum giganteum L. Plantă de cca 4,5 m înălțime, cățărătoare, se cultivă în seră caldă ca plantă de mlaștină, în sol lutos de mlaștină sau in vase mari.

Equisetum telmateia Ehrh. (syn. E. maximum Lam.). Plantă erbacee, perenă, rezistă iarna afară. Tulpini fertile albe-roșietice, cu diametrul pînă la 1 cm (apar înaintea celor sterile), simple, la vîrf poartă un spic oblong-cilindric, obtuz, format din sporangi cu numeroase vagine groase, laxe, întinse, adînc-crestate în cca 30 de dinți liniari. Cele sterile, cu diametrul de peste 1 cm, robuste, albe sau verzui, netede, drepte, verticilat-ramificate, cu cca 35 ramuri simple în 8 muchii, arcuite și pendente, tecile membranoase cu 4-5 dinți.