EPRUBETĂ, eprubete, s. f. Tub mic de sticlă cu pereții subțiri și rezistenți, închis la un capăt, folosit în laborator. – Din fr. éprouvette (după probă).

eprubetă sf [At: MARIAN, PR. I, 4/24 / V: ~uve~ (înv) ~rob~, prubetă / Pl: ~te / E: fr éprouvette (după probă)] 1 Vas de sticlă, de obicei în formă cilindrică, închis la un capăt și având pereții subțiri, transparenți și rezistenți, întrebuințat în laboratoare pentru analize chimice calitative. 2 (Îf epruvetă) Piesă de probă, confecționată dintr-o cantitate mică dintr-un anumit material care, supusă unor experimente, servește la determinarea proprietăților întregului material din care face parte Si: eșantion, model.

EPRUBETĂ, eprubete, s. f. Tub de sticlă cu pereții subțiri și rezistenți, închis la un capăt, întrebuințat în laborator. – Din fr. éprouvette (după probă).

EPRUBETĂ, eprubete, s. f. Tub de sticlă cu pereții subțiri și rezistenți, închis la un capăt, întrebuințat în munca de laborator.

EPRUBETĂ s.f. Tub de sticlă rezistentă închis la un capăt, folosit în laboratoare. [< fr. éprouvette].

EPRUBETĂ s. f. tub de sticlă rezistentă închis la un capăt, în lucrări de laborator. (după fr. éprouvette)

EPRUBETĂ ~e f. Vas de sticlă în formă de tub, închis la un capăt, folosit în laboratoare pentru experiențe. ~ gradată. [G.-D. eprubetei; Sil. e-pru-] /<fr. éprouvette

eprobetă sf vz eprubetă

epruvetă sf vz eprubetă

bebe-eprubetă s. m. Copil născut ca urmare a unei inseminări artificiale ◊ „Primul «bebe-eprubetă» norvegian s-a născut marți, prin cezariană, la spitalul din Tronheim.” R.l. 21 VII 84 p. 6; v. și vitro (din fr. bébé-éprouvette; DMC 1967)

gemeni-eprubetă s. pl.tant. 1981 Gemeni născuți prin însămânțare artificială v. vitro (din gemeni + eprubetă)

eprubetă (tub de sticlă) (desp. e-pru-) s. f., g.-d. art. eprubetei; pl. eprubete

eprubetă (tub de sticlă) (e-pru-) s. f., g.-d. art. eprubetei; pl. eprubete

eprubetă s. f. (sil. -pru-), pl. eprubete

eprubetă, -te.

eprubetă (eprubete), s. f. – Tub de sticlă închis la un capăt, întrebuințat în laborator. – Var. epruvetă. Fr. éprouvette.

EPRUBÉTĂ (< fr. éprouvette, influențat de probă) s. f. Mic tub de sticlă, de obicei neutră, cu pereții subțiri și rezistenți, închis la un capăt, întrebuințat în laborator la analiza chimică calitativă, la luarea de diverse probe (de sânge, sucuri gastrice etc.), la culturi (în microbiologie) etc.