epirogenic, ~ă a [At: DN² / Pl: ~ci, ~ce / E: fr épirogénique] Epirogenetic.

EPIROGENIC, -Ă adj. Epirogenetic. [< fr. épirogénique, cf. gr. epeiros – continent, gennan – a produce].

epirogenic adj. m., pl. epirogenici; f. epirogenică, pl. epirogenice

epirogenic adj. m., pl. epirogenici; f. epirogenică, pl. epirogenice

epirogenic adj. m., pl. epirogenici; f. sg. epirogenică, pl. epirogenice

EPIROGENIC adj. v. epirogenetic.

epirogenic adj. v. EPIROGENETIC.

epirogenic, mișcări ∼ (e), (engl.= epirogenic movements) mișcări lente, verticale și oscilatorii ale scoarței terestre care nu determină schimbări importante în cadrul structurii sale interne. Mișcările e. sunt specifice ariilor stabile; ele cuprind mișcările de ridicare (m.e. pozitive = e. s.str.; epeiros – continent, grec.) și mișcările de coborâre (m.e. negative = thalassogene; thalassa – mare, grec.). Consecințele paleogeografice ale mișcărilor e. sunt transgresiunile și regresiunile marine, care modifică configurația liniilor de țărm. Sin. epirogenetic

EPIRO- (EPEIRO-) „scoarță terestră, mediu terestru”. ◊ gr. epeiros „pămînt ridicat, continent” > fr. épiro-, germ. id., engl. id. și epeiro- > rom. epiro- și epeiro-. □ ~genetic (v. -genetic), adj., (despre mișcări tectonice) care are caracter oscilatoriu și care determină ridicarea sau scufundarea unor blocuri continentale; sin. epirogenic; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de ridicare a unor porțiuni mari din scoarța terestră deasupra nivelului mării, datorită mișcărilor tectonice oscilatorii; ~genic (v. -genic), adj., epirogenetic*; ~logie (v. -logie₁), s. f., ecologie a mediului terestru.