Definiția cu ID-ul 1092873:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

epanortoză (gr. epanorthosis „rectificare”), figură care se realizează prin retractarea sau reluarea a ceea ce s-a spus mai înainte, în același enunț, cu scopul de a se corecta fie o expresie, fie un cuvânt, prin înlocuire sau o reconsiderare a importanței sale. Spre deosebire de expolițiune, e. este o corectare a enunțului sau a unei noțiuni, care poate duce chiar la modificarea sensului (I): „Voim ca piesele, de nu vor avea valoarea estetică mare, cea etică însă să fie absolută, nu numai să placă, ci să și folosească, ba, înainte de toate, să folosească” (G. Ibrăileanu). „Este o mare greutate, d-lor deputați, pentru fiecare din noi, când este vorba să ne orientăm în viața publică: este greutatea ca, în nămolul, în mulțimea de idei, de principii, de curente parțiale mai mici, de cuvinte ce se aruncă și, mai bine zicând, de necesități reale ce par a se impune, să alegem pe cea mai importantă, pe cea mai urgentă și să o deosebim de aceea care mai poate aștepta.” (T. Maiorescu). Sin. corecție.