epanodă sf [At: DN³ / Pl: ~de / E: fr épanode] Procedeu retoric constând în reluarea detaliată a fiecărui cuvânt sau grup de cuvinte dintr-un vers.

EPANODĂ s.f. (Lit.) Figură de stil care constă în reluarea unui cuvînt sau grup de cuvinte la începutul unor unități sintactice; regresiune (6) [în DN]. [Cf. fr. épanode, gr. epanodos – întoarcere].

EPANODĂ s. f. procedeu retoric constând în reluarea unui cuvânt, sau grup de cuvinte la începutul unor unități sintactice; regresiune (6). (< fr. épanode, gr. epanodos)

epanodă s. f., g.-d. art. epanodei; pl. epanode

epanodă s. f., g.-d. art. epanodei; pl. epanode

epanodă s. f., pl. epanode

epanodă (gr. epanodos „întoarcere”, „recapitulare”), figură care constă în repetarea detaliată, explicitară a fiecăruia din membrii unei părți de propoziție multiple (subiect, atribut, complement, nume predicativ), alcătuită, de obicei din doi membri, dar și din mai mulți: ab(c): a... b... (c) (R). „Ileana Vrancea subliniază că romanul a fost «dat la iveală cu parcimonie, sub haină de împrumut și fără publicitate». Da, cu parcimonie, pentru că autorul n-a găsit destul de vrednic de a fi dat la tipar; sub haină de împrumut, întrucât nu a specificat proveniența fiecărei bucăți; și fără publicitate, deoarece Lovinescu de obicei lăsa să «transpire» note sau reportaje de pe proiectele lui critice sau literare.” (Șerban Cioculescu) Sin. regresiune.