ENTELEHIE s. f. Noțiune filosofică indicând perfecțiunea ca scop lăuntric al dezvoltării tuturor lucrurilor. – Din fr. entéléchie.

entelehie sf [At: (a. 1791) GÁLDI, M. PHAN. 178 / V: (îvr) ende~ / S și: ~lechie / Pl: ~ii / E: fr entéléchie cf ngr ἐντελέχεια] 1 (În filozofia lui Aristotel) Scopul lăuntric care stă la baza dezvoltării materiei și determină în mod finalist întregul proces al dezvoltării ei. 2 (În filozofia scolastică) Modalitate de a ajunge la perfecțiunea unui lucru.

ENTELEHIE s. f. Noțiune filozofică indicând perfecțiunea ca scop lăuntric al dezvoltării tuturor lucrurilor. – Din fr. entéléchie.

ENTELEHIE s.f. Termen folosit de Aristotel, însemnînd scopul lăuntric care ar sta la baza dezvoltării materiei și ar determina în mod finalist întregul proces al dezvoltării ei. [Gen. -iei. / < fr. entéléchie, cf. gr. entelecheia – activitate].

ENTELEHIE s. f. (fil.; la Aristotel) scop lăuntric care ar sta la baza dezvoltării materiei și ar determina în mod finalist întregul proces al dezvoltării ei. (< fr. entéléchie)

endelehie sf vz entelehie

entelehie s. f., art. entelehia, g.-d. entelehii, art. entelehiei

entelehie s. f., art. entelehia, g.-d. entelehii, art. entelehiei

entelehie s. f., art. entelehia, g.-d. entelehii, art. entelehiei

ENTELEHÍE (< fr., lat., gr.) s. f. Noțiune introdusă în filozofie de Aristotel și preluată apoi de diverse concepții finaliste, care desemnează perfecțiunea, desăvârșirea ca scop lăuntric al dezvoltării. La unii reprezentanți ai vitalismului, e. devine un principiu imaterial al vieții.