ENO- (OENO-, OINO-) „vin, vinicol”. ◊ gr. oinos „vin” > fr. oeno- și oino-, germ. ono-, it. eno-, engl. oeno- și eno- > rom. eno, oeno și oino-. □ ~fil (v. -fil₁), adj., s. m., (persoană) interesată în producerea și ameliorarea vinurilor; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în enologie; ~logie (oenologie) (v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu tehnologia producerii și conservării vinurilor; ~manie (oenomanie) (v. -manie), s. f., impuls patologic de a bea vin; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinare a cantității de alcool din vinuri; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., disciplină care studiază metodele de preparare și de conservare a vinurilor; sin. enotehnică; ~terapie (v. terapie), s. f., utilizare a vinului în scop terapeutic.