enipostaziere, enipostazieri s. f. Una dintre cele mai importante înțelegeri a întrupării Fiului lui Dumnezeu, pe care Leonțiu de Bizanț (†542) o aduce dogmei hristologice formulate la Sinodul 4 ecumenic de la Calcedon din anul 451, prin care se evita confuzia dintre „unirea după ipostas” și „unirea după natură” a lui Dumnezeu cu omul; asumarea firii umane de către Iisus Hristos. – Din gr. enhypostasis.

ENIPOSTAZIÉRE s. f. (< gr.) Doctrină promovată de Leonțiu de Bizanț (m. 542) și Sf. Ioan Damaschinul, potrivit căreia firea umană a fost preluată în firea Logosului, cele două firi păstrându-se în unire, dar neamestecate. Doctrina a fost promovată împotriva monofiziților.