8 definiții pentru emotivism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

emotivism sns [At: DN / E: fr émotivisme] Școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță.

EMOTIVÍSM s. n. Teorie conform căreia propozițiile moralei nu descriu stări de fapt, ci exprimă sau provoacă sentimente și atitudini ce au legătură cu istoria folosirii cuvintelor. – Din fr. émotivisme.

EMOTIVÍSM s. n. Școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv. – Din fr. émotivisme.

EMOTIVÍSM s.n. Școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță. [Cf. fr. émotivisme].

EMOTIVÍSM s. n. școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță. (< fr. émotivisme)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EMOTIVÍSM (< fr.) s. n. Teorie dezvoltată în cadrul filozofiei analitice, conform căreia propozițiile moralei nu descriu stări de fapt, ci exprimă sau provoacă sentimente și atitudini ce au legătură cu istoria folosirii cuvintelor. Reprezentanți: R. Carnap, M. Schlick, H. Reichenbach, A.J. Ayer, Ch.L. Stevenson.

Intrare: emotivism
emotivism substantiv neutru
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emotivism
  • emotivismul
  • emotivismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • emotivism
  • emotivismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)