emmeles (cuv. gr. ἐμμελής [ἐν, μέλος], „bine măsurat, armonios, melodios”), (în teoria greacă*) sunete cu înălțimea (2) precisă, care prin determinarea numerică a raporturilor lor intervalice deosebesc sunetul muzical de cel al vorbirii. În sens restrâns, e. sunt intervalele* mai mici decât cvarta*, obținute prin diviziune (6) (ex. tonul* întreg: 9/8). Intervalele bazate pe raporturi complicate sau sunetele fără înălțime precis determinată, ce nu aparțin sferei melosului (v. melodie) se numesc ekmelice (ἐμμελής, „disonant”). ♦ Printr-un proces de actualizare a termenului, se numesc ekmelice sunetele armonice* al căror număr de ordine depășește 5, cu deosebire 7 (septima* naturală*) și 11 (sunetul fa al Alphorn*-ului). Preluarea lor în sistemul temperat* presupune o obligatorie corecție.