EMIGRAȚIE, emigrații, s. f. 1. Situația în care se găsește o persoană emigrată. 2. Timpul cât cineva este emigrat. 3. Totalitatea persoanelor emigrate din aceeași țară, în același loc, într-o anumită perioadă. 4. (Rar) Emigrare. [Var.: emigrațiune s. f.] – Din fr. émigration, lat. emigratio, -onis.

emigrație sf [At: M. COSTIN, ap. LET.² III, 509 / V: ~iune, (îvr) ~rățiune / Pl: ~ii / E: fr émigration, lat emigratio, -onis cf it emigrazione, ger Emigration] 1 Emigrare (1). 2 Totalitatea persoanelor emigrate din aceeași țară, în același loc, într-o anumită epocă. 3 Situația în care se găsește o persoană sau o colectivitate umană emigrată. 4 Timpul cât cineva este emigrat. 5 Migrație. corectat(ă)

EMIGRAȚIE, emigrații, s. f. 1. Situația în care se găsește o persoană emigrată. 2. Timpul cât cineva este emigrat. 3. Totalitatea persoanelor emigrate din aceeași țară, în același loc, într-o anumită epocă. 4. (Rar) Emigrare. [Var.: emigrațiune s. f.] – Din fr. émigration, lat. emigratio, -onis.

EMIGRAȚIE, (rar) emigrații, s. f. 1. Situația în care se găsește o persoană emigrată. 2. Timpul în care cineva este emigrat. 3. Totalitatea persoanelor emigrate din aceeași țară, în același loc, într-o anumită epocă. 4. (Rar) Emigrare, expatriere. După emigrația lui Cantemir, căzînd țara în ghearele fanarioților, mitropoliții la înscăunarea lor luase drept obicei a cere și încuviințarea patriarhului de Constantinopoli. NEGRUZZI, S. I 241. – Variantă: emigrațiune (pronunțat -ți-u-) (GHICA, A. 60) s. f.

EMIGRAȚIE s.f. 1. Situație, stare a celui care a emigrat. 2. Timpul cît cineva emigrează. 3. Totalitatea persoanelor emigrate într-o anumită perioadă din aceeași țară. [Gen. -iei, var. emigrațiune s.f. / cf. fr. émigration, it. emigrazione].

EMIGRAȚIE s. f. 1. emigrare, expatriere. 2. situație, stare a celui emigrat. 3. timpul cât cineva emigrează. 4. totalitatea persoanelor emigrate într-o anumită perioadă din aceeași țară. (< fr. émigration, lat. emigratio)

EMIGRAȚIE ~i f. 1) Situație a celui ce emigrează. 2) Durata situației de emigrant. 3) Totalitate a persoanelor emigrate dintr-o țară în alta într-o anumită perioadă de timp. [G.-D. emigrației; Sil. -mi-gra-ți-e] /<fr. émigration, lat. emigratio,~onis

emigrațiune sf vz emigrație

emigrățiune sf vz emigrație

EMIGRAȚIUNE s.f. v. emigrație.

*emigrațiúne f. (lat. emigrátio, -ónis). Acțiunea de a emigra. Migrațiune a animalelor. Fuga nobililor din Francia în timpu mariĭ revoluțiunĭ. – Și -áție, dar ob. -áre.

emigrație (expatriere, totalitate a expatriaților) (desp. -mi-gra-ți-e) s. f., art. emigrația (desp. -ți-a), g.-d. art. emigrației; pl. emigrații, art. emigrațiile (desp. -ți-i-)

emigrație (expatriere, totalitatea expatriaților) (-mi-gra-ți-e) s. f., art. emigrația (-ți-a), g.-d. art. emigrației; pl. emigrații, art. emigrațiile (-ți-i-)

emigrație s. f. (sil. -gra-ți-e), art. emigrația (sil. -ți-a), g.-d. art. emigrației; pl. emigrații, art. emigrațiile (sil. -ți-i-)

emigrație

EMIGRAȚIE s. v. emigrare.

EMIGRAȚIE s. emigrare, expatriere, pribegie, (înv.) înstrăinare. (A plecat în ~.)