elocinte ain vz elocvent

ELOCINTE adj. invar. (Învechit) Elocvent. Stenografia... nu ne-a transmis elocintele cuvinte rostite de dînsul în Obșteasca Adunare. GHICA, S. 633.

ELOCVENT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.^[1]

elocente ain vz elocvent

elocență sf vz elocvență

elocint, ~ă a vz elocvent

elocință sf vz elocvență

elocuent, ~ă a vz elocvent

elocuență sf vz elocvență

elocuenție sf vz elocvență

elocuint, ~ă a vz elocvent

elocuință sf vz elocvență

elocvent, ~ă [At: IORGOVICI, O. VII/7 / V: ~cente, ~cint, ~cinte, ~cue~ (S și: ~oque~), ~cuint / Pl: ~nți, ~e / E: fr éloquent, it eloquente, lat eloquens, -tis] 1-2 smf, a (Persoană) care are darul de a expune frumos și convingător. 3 a (D. privire, mimică etc.) Care exprimă cu claritate ceva. 4-5 av, a (D. manifestări, acțiuni ale oamenilor) (În mod) expresiv și convingător. 6 a (D. creații artistice) Care exprimă cu claritate un anumit mesaj. corectat(ă)

elocvență sf [At: VĂCĂRESCUL, I. II, 18^v/1 / V: ~cen~, ~cin~, (înv) ~cue~, ~cuenție (S și: ~oun~), ~cuin~ (S și: ~oun~), ~ție / Pl: ~țe / E: fr éloquence, it eloquenza, lat eloquentia] 1 Însușire sau talent de a convinge sau de a emoționa prin vorbe Si: expresivitate. 2 Forță de convingere. 3 (Pex; îe) ~ța ochilor, ~ mimicii etc. Putere de convingere a expresiei feței sau mimicii. 4 (Pex) Dovadă de netăgăduit. 5 (Îlav) Cu ~ Elocvent (4). 6 (Asr; liv) Retorică.

elocvenție sf vz elocvență

ELOCVENT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

ELOCINȚĂ s. f. (Învechit) Elocvență. Pe Grigorescu toate l-au emoționat... Din pînzele lui, de o elocință uimitoare, poți să-i reconstitui întreaga viață. DELAVRANCEA, H. T. 264. Soții de călătorie începuseră să murmure contra prelungirii călătoriei, îmi trebuia elocința lui Cicero, ca să-i conving. BOLINTINEANU, O. 304.

ELOCVENT, -Ă, elocvenți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Care are darul de a expune, de a prezenta un subiect în chip frumos și convingător. Orator elocvent. ◊ Irena refuză să privească tabloul pe care i-l apropia de privire această fată elocventă. CAMIL PETRESCU, N. 171. 2. (Despre lucruri, acțiuni) Care spune mult, plin de înțeles, demonstrativ, expresiv, semnificativ. Gest elocvent. Privire elocventă. ▭ Presărat cu cetăți vechi în ruină și cu turle de biserici ascuțite, Ardealul își desfășoară peisajele... sub semnul acestor străvechi și elocvente construcții. BOGZA, C. O. 9. Dădea din mîni, cu o elocventă artă a gestului. C. PETRESCU, C. V. 53. ◊ (Adverbial) Trecînd pe lîngă tot ceea ce, atît de elocvent, viitorul și trecutul îngrămădesc pe malurile lui, Oltul își mînă mereu apele. BOGZA, C. O. 204.

ELOCVENȚĂ s. f. Talent, iscusință de a vorbi frumos, convingător. Redactori care lăudați Pe unii dintre candidați, Ce proștilor le dați virtuți Și elocvență celor muți. ALEXANDRESCU, P. 171. ♦ Putere expresivă, calitate de a exprima ceva în mod sugestiv. Mimică de o elocvență deosebită.

ELOCINȚĂ s.f. Elocvență. [Cf. lat. eloquentia].

ELOCUENT, -Ă adj. v. elocvent.

ELOCVENT, -Ă adj. 1. Care vorbește frumos și convingător. 2. Plin de conținut, expresiv, demonstrativ. [Var. elocuent, -ă adj. / cf. it. eloquente, lat. eloquens < eloqui – a vorbi].

ELOCVENȚĂ s.f. Talent, arta de a vorbi frumos; elocință. ♦ Expresivitate, exprimare sugestivă. [Cf. it. eloquenza, lat. eloquentia].

ELOCINȚĂ s. f. elocvență. (< lat. eloquentia)

ELOCVENT, -Ă adj. 1. care vorbește frumos și convingător; concludent, edificator. 2. (și adv.) plin de înțeles; semnificativ; expresiv, demonstrativ. (< fr. éloquent, lat. eloquens)

ELOCVENȚĂ s. f. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocință. ◊ expresivitate. (< fr. éloquence, lat. eloquentia)

ELOCVENT² adv. Cu semnificație vădită. /<fr. éloquent, lat. eloquens, ~ntis

ELOCVENT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care vorbește frumos și convingător. Orator ~. 2) Care vorbește de la sine (fără a fi exprimat în cuvinte); cu semnificație vădită; semnificativ; grăitor. Gest ~. /<fr. éloquent, lat. eloquens, ~ntis

ELOCVENȚĂ f. 1) Caracter elocvent. A avea multă ~. 2) Arta de a convinge și de a influența prin limbaj. ~ politică. 3) Expresivitate sugestivă. ~a mimicii. [G.-D. elocvenței] /<fr. éloquence, lat. eloquentia

elocvent a. 1. care vorbește bine; 2. fig. convingător: cifrele sunt destul de elocvente.

elocvență f. arta, talentul de a vorbi bine, de a convinge și înduioșa.

*elocŭént, -ă adj. (lat. éloquens, -éntis). Care vorbește bine, cu elocŭență: orator elocŭent. Care e pronunțat cu elocŭență: discurs elocŭent. Fig. Convingător: lacrimĭ elocŭente. Adv. În mod elocŭent. – Fals -cvent orĭ -cinte.

*elocŭénță f., pl. e (lat. eloquentia). Arta, talentu de a vorbi bine, de a emoționa, de a convinge. Fig. Putere de a convinge: elocŭența cifrelor. – Fals -cvență, -cínță.

elocvent adj. m., pl. elocvenți; f. elocventă, pl. elocvente

elocvență s. f., g.-d. art. elocvenței

elocvent adj. m., pl. elocvenți; f. elocventă, pl. elocvente

elocvență s. f., g.-d. art. elocvenței

elocint adj. m., pl. elocinți; f. sg. elocintă, pl. elocinte

elocință s. f., g.-d. art. elocinței

elocvent adj. m., pl. elocvenți; f. sg. elocventă, pl. elocvente

elocvență s. f., g.-d. art. elocvenței

elocvent

elocvență

elocvent.

elocvență, -țe.

ELOCVENT adj. 1. v. convingător. 2. (înv.) limbut, slovesnic. (Un om ~.)

ELOCVENȚĂ s. 1. v. retorică. 2. v. expresivitate.

ELOCVENT adj. 1. concludent, convingător, decisiv, edificator, grăitor, hotărîtor, ilustrativ, pilduitor, puternic, serios, solid, tare, temeinic, (rar) probant, vorbitor, (înv.) înduplecător. (Un exemplu ~.) 2. (înv.) limbut, slovesnic. (Un om ~.)

ELOCVENȚĂ s. 1. oratorie, retorică, (înv.) limbuție, ritorie. (Își însușește arta ~.) 2. expresivitate, plasticitate, pregnanță, sugestivitate. (~ satirei sale.)

Elocvent ≠ neelocvent

elocuent (-tă), adj. – Convingător, grăitor. – Var. elocvent. Lat. eloquens, prin intermediul fr. éloquent. Var. se datorează pronunțării germ. a latinei. – Der. elocuență (var. elocvență, înv., elocință), s. f.; elocuțiune, s. f., din lat. elocutio (sec. XIX).

ELOCINȚĂ, ELOCVENȚĂ (< fr. éloquence < lat. eloquentia, de la loquor-i, a vorbi) Arta, talentul de a vorbi frumos, de a transmite altora gîndurile și sentimentele sale prin intermediul cuvîntului. Elocința este un talent natural de a convinge, iar în retorică arta de a vorbi frumos. Deși Quintilian spune: „Poeta nascitur, orator fit” (Poetul se naște, oratorul se formează), elocința este totuși un dar și poate căpăta strălucire printr-o educație aleasă. În Grecia, ea apare din cele mai vechi timpuri, jucînd un rol important în viața socială a poporului. Pericles, Demostene, Eschine au ridicat elocința pe cele mai înalte culmi. Nici la romani ea nu a fost mai puțin cultivată și mai lipsită de valoare (ex. Cicero). Retoricienii deosebesc cinci genuri principale de elocință: elocința de amvon, elocința tribunei, elocința militară, elocința baroului sau juridică, elocința academică. Acestea aparțin elocinței vorbite, căreia i se adaugă și elocința scrisă, între elocința scrisă și cea vorbită, între un discurs și o carte, fiind însă o mare deosebire. Oratorului i se cere o voce plăcută, gesturi adecvate exprimării orale a ideilor, însușirea de a atrage auditoriul, putîndu-se trece cu vederea unele neglijențe stilistice și chiar compoziționale, pe cîtă vreme, față de forma scrisă, exigența e cu mult mai mare.

CEDANT ARMA TOGAE, CONCEDANT LAUREA LAUDI (lat.) armele să cedeze locul togii, laurii – elocvenței – Cicero, „De oficiis”, I, 22, 77. Astfel formulează Cicero preferința sa pentru o conducere civilă a societății. P. ext. Îndemn la soluționarea pașnică a conflictelor.

Cedant arma togae, concedat laurea linguae (lat. „Armele să cedeze togei, laurii elocvenței!”) – primul vers din Elogiul pe care Cicero și l-a închinat lui însuși, în amintirea consulatului său și a activității publice pentru care a fost proclamat „Părinte al Patriei”. De obicei se citează numai primul emistih: cedant arma togae, prin care se cere unei conduceri militare (armele) să lase locul administrației civile (toga). Prin extensiune, e un îndemn spre a renunța la spadă, la conflicte, la violență și a prefera uneltele creației pașnice. LIT.

Pectus est (enim) quod disertos facit (et vis mentis) [lat. "Inima (și puterea minții) te fac elocvent] – Quintilian, De institutione oratoria (X, 7, 15). Dacă nu simți, atunci nu poți vorbi cu căldură, nu poți pleda cu elocință, nu poți mișca pe alții. Folosind această idee, Vauvenargues spune în Maximele sale: Les grandes pensées viennent du coeur (Gîndurile mari vin din inimă). LIT.