4 intrări

56 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

elocinte ain vz elocvent

ELOCÍNTE adj. invar. (Învechit) Elocvent. Stenografia... nu ne-a transmis elocintele cuvinte rostite de dînsul în Obșteasca Adunare. GHICA, S. 633.

ELOCÍNȚĂ s. f. v. elocvență.

ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.[1]

  1. În original: ECLOCVÉNT, -Ă, evident greșit. — LauraGellner

ELOCVÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător. ♦ Expresivitate. [Var.: (înv.) elocínță s. f.] – Din fr. éloquence, lat. eloquentia.

ELOCVÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător. ♦ Expresivitate. [Var.: (înv.) elocínță s. f.] – Din fr. éloquence, lat. eloquentia.

elocvent, ~ă [At: IORGOVICI, O. VII/7 / V: ~cente, ~cint, ~cinte, ~cue~ (S și: ~oque~), ~cuint / Pl: ~nți, ~e / E: fr éloquent, it eloquente, lat eloquens, -tis] 1-2 smf, a (Persoană) care are darul de a expune frumos și convingător. 3 a (D. privire, mimică etc.) Care exprimă cu claritate ceva. 4-5 av, a (D. manifestări, acțiuni ale oamenilor) (În mod) expresiv și convingător. 6 a (D. creații artistice) Care exprimă cu claritate un anumit mesaj. corectat(ă)

elocvență sf [At: VĂCĂRESCUL, I. II, 18v/1 / V: ~cen~, ~cin~, (înv) ~cue~, ~cuenție (S și: ~oun~), ~cuin~ (S și: ~oun~), ~ție / Pl: ~țe / E: fr éloquence, it eloquenza, lat eloquentia] 1 Însușire sau talent de a convinge sau de a emoționa prin vorbe Si: expresivitate. 2 Forță de convingere. 3 (Pex; îe) ~ța ochilor, ~ mimicii etc. Putere de convingere a expresiei feței sau mimicii. 4 (Pex) Dovadă de netăgăduit. 5 (Îlav) Cu ~ Elocvent (4). 6 (Asr; liv) Retorică.

ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.

ELOCÍNȚĂ s. f. (Învechit) Elocvență. Pe Grigorescu toate l-au emoționat... Din pînzele lui, de o elocință uimitoare, poți să-i reconstitui întreaga viață. DELAVRANCEA, H. T. 264. Soții de călătorie începuseră să murmure contra prelungirii călătoriei, îmi trebuia elocința lui Cicero, ca să-i conving. BOLINTINEANU, O. 304.

ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Care are darul de a expune, de a prezenta un subiect în chip frumos și convingător. Orator elocvent.Irena refuză să privească tabloul pe care i-l apropia de privire această fată elocventă. CAMIL PETRESCU, N. 171. 2. (Despre lucruri, acțiuni) Care spune mult, plin de înțeles, demonstrativ, expresiv, semnificativ. Gest elocvent. Privire elocventă.Presărat cu cetăți vechi în ruină și cu turle de biserici ascuțite, Ardealul își desfășoară peisajele... sub semnul acestor străvechi și elocvente construcții. BOGZA, C. O. 9. Dădea din mîni, cu o elocventă artă a gestului. C. PETRESCU, C. V. 53. ◊ (Adverbial) Trecînd pe lîngă tot ceea ce, atît de elocvent, viitorul și trecutul îngrămădesc pe malurile lui, Oltul își mînă mereu apele. BOGZA, C. O. 204.

ELOCVÉNȚĂ s. f. Talent, iscusință de a vorbi frumos, convingător. Redactori care lăudați Pe unii dintre candidați, Ce proștilor le dați virtuți Și elocvență celor muți. ALEXANDRESCU, P. 171. ♦ Putere expresivă, calitate de a exprima ceva în mod sugestiv. Mimică de o elocvență deosebită.

ELOCÍNȚĂ s.f. Elocvență. [Cf. lat. eloquentia].

ELOCUÉNT, -Ă adj. v. elocvent.

ELOCVÉNT, -Ă adj. 1. Care vorbește frumos și convingător. 2. Plin de conținut, expresiv, demonstrativ. [Var. elocuent, -ă adj. / cf. it. eloquente, lat. eloquens < eloqui – a vorbi].

ELOCVÉNȚĂ s.f. Talent, arta de a vorbi frumos; elocință. ♦ Expresivitate, exprimare sugestivă. [Cf. it. eloquenza, lat. eloquentia].

ELOCÍNȚĂ s. f. elocvență. (< lat. eloquentia)

ELOCVÉNT, -Ă adj. 1. care vorbește frumos și convingător; concludent, edificator. 2. (și adv.) plin de înțeles; semnificativ; expresiv, demonstrativ. (< fr. éloquent, lat. eloquens)

ELOCVÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocință. ◊ expresivitate. (< fr. éloquence, lat. eloquentia)

ELOCVÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care vorbește frumos și convingător. Orator ~. 2) Care vorbește de la sine (fără a fi exprimat în cuvinte); cu semnificație vădită; semnificativ; grăitor. Gest ~. /<fr. éloquent, lat. eloquens, ~ntis

ELOCVÉNT2 adv. Cu semnificație vădită. /<fr. éloquent, lat. eloquens, ~ntis

ELOCVÉNȚĂ f. 1) Caracter elocvent. A avea multă ~. 2) Arta de a convinge și de a influența prin limbaj. ~ politică. 3) Expresivitate sugestivă. ~a mimicii. [G.-D. elocvenței] /<fr. éloquence, lat. eloquentia

elocvent a. 1. care vorbește bine; 2. fig. convingător: cifrele sunt destul de elocvente.

elocvență f. arta, talentul de a vorbi bine, de a convinge și înduioșa.

*elocŭént, -ă adj. (lat. éloquens, -éntis). Care vorbește bine, cu elocŭență: orator elocŭent. Care e pronunțat cu elocŭență: discurs elocŭent. Fig. Convingător: lacrimĭ elocŭente. Adv. În mod elocŭent. – Fals -cvent orĭ -cinte.

*elocŭénță f., pl. e (lat. eloquentia). Arta, talentu de a vorbi bine, de a emoționa, de a convinge. Fig. Putere de a convinge: elocŭența cifrelor. – Fals -cvență, -cínță.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

elocvent adj. m., pl. elocvenți; f. elocventă, pl. elocvente

elocvență s. f., g.-d. art. elocvenței

elocvent adj. m., pl. elocvenți; f. elocventă, pl. elocvente

elocvență s. f., g.-d. art. elocvenței

elocínt adj. m., pl. elocínți; f. sg. elocíntă, pl. elocínte

elocínță s. f., g.-d. art. elocínței

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. sg. elocvéntă, pl. elocvénte

elocvénță s. f., g.-d. art. elocvénței

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ELOCVÉNT adj. 1. v. convingător. 2. (înv.) limbut, slovesnic. (Un om ~.)

ELOCVÉNȚĂ s. 1. v. retorică. 2. v. expresivitate.

ELOCVENT adj. 1. concludent, convingător, decisiv, edificator, grăitor, hotărîtor, ilustrativ, pilduitor, puternic, serios, solid, tare, temeinic, (rar) probant, vorbitor, (înv.) înduplecător. (Un exemplu ~.) 2. (înv.) limbut, slovesnic. (Un om ~.)

ELOCVENȚĂ s. 1. oratorie, retorică, (înv.) limbuție, ritorie. (Își însușește arta ~.) 2. expresivitate, plasticitate, pregnanță, sugestivitate. (~ satirei sale.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

elocuént (-tă), adj. – Convingător, grăitor. – Var. elocvent. Lat. eloquens, prin intermediul fr. éloquent. Var. se datorează pronunțării germ. a latinei. – Der. elocuență (var. elocvență, înv., elocință), s. f.; elocuțiune, s. f., din lat. elocutio (sec. XIX).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ELOCINȚĂ, ELOCVENȚĂ (< fr. éloquence < lat. eloquentia, de la loquor-i, a vorbi) Arta, talentul de a vorbi frumos, de a transmite altora gîndurile și sentimentele sale prin intermediul cuvîntului. Elocința este un talent natural de a convinge, iar în retorică arta de a vorbi frumos. Deși Quintilian spune: „Poeta nascitur, orator fit” (Poetul se naște, oratorul se formează), elocința este totuși un dar și poate căpăta strălucire printr-o educație aleasă. În Grecia, ea apare din cele mai vechi timpuri, jucînd un rol important în viața socială a poporului. Pericles, Demostene, Eschine au ridicat elocința pe cele mai înalte culmi. Nici la romani ea nu a fost mai puțin cultivată și mai lipsită de valoare (ex. Cicero). Retoricienii deosebesc cinci genuri principale de elocință: elocința de amvon, elocința tribunei, elocința militară, elocința baroului sau juridică, elocința academică. Acestea aparțin elocinței vorbite, căreia i se adaugă și elocința scrisă, între elocința scrisă și cea vorbită, între un discurs și o carte, fiind însă o mare deosebire. Oratorului i se cere o voce plăcută, gesturi adecvate exprimării orale a ideilor, însușirea de a atrage auditoriul, putîndu-se trece cu vederea unele neglijențe stilistice și chiar compoziționale, pe cîtă vreme, față de forma scrisă, exigența e cu mult mai mare.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CEDANT ARMA TOGAE, CONCEDANT LAUREA LAUDI (lat.) armele să cedeze locul togii, laurii – elocvenței – Cicero, „De oficiis”, I, 22, 77. Astfel formulează Cicero preferința sa pentru o conducere civilă a societății. P. ext. Îndemn la soluționarea pașnică a conflictelor.

Cedant arma togae, concedat laurea linguae (lat. „Armele să cedeze togei, laurii elocvenței!”) – primul vers din Elogiul pe care Cicero și l-a închinat lui însuși, în amintirea consulatului său și a activității publice pentru care a fost proclamat „Părinte al Patriei”. De obicei se citează numai primul emistih: cedant arma togae, prin care se cere unei conduceri militare (armele) să lase locul administrației civile (toga). Prin extensiune, e un îndemn spre a renunța la spadă, la conflicte, la violență și a prefera uneltele creației pașnice. LIT.

Intrare: elocinte
adjectiv invariabil (I9)
  • elocinte
Intrare: elocință
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elocință
  • elocința
plural
genitiv-dativ singular
  • elocințe
  • elocinței
plural
vocativ singular
plural
Intrare: elocvent
elocvent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elocvent
  • elocventul
  • elocventu‑
  • elocventă
  • elocventa
plural
  • elocvenți
  • elocvenții
  • elocvente
  • elocventele
genitiv-dativ singular
  • elocvent
  • elocventului
  • elocvente
  • elocventei
plural
  • elocvenți
  • elocvenților
  • elocvente
  • elocventelor
vocativ singular
plural
elocente
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
adjectiv invariabil (I9)
  • elocinte
elocuent adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elocuent
  • elocuentul
  • elocuentu‑
  • elocuentă
  • elocuenta
plural
  • elocuenți
  • elocuenții
  • elocuente
  • elocuentele
genitiv-dativ singular
  • elocuent
  • elocuentului
  • elocuente
  • elocuentei
plural
  • elocuenți
  • elocuenților
  • elocuente
  • elocuentelor
vocativ singular
plural
elocint adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elocint
  • elocintul
  • elocintu‑
  • elocintă
  • elocinta
plural
  • elocinți
  • elocinții
  • elocinte
  • elocintele
genitiv-dativ singular
  • elocint
  • elocintului
  • elocinte
  • elocintei
plural
  • elocinți
  • elocinților
  • elocinte
  • elocintelor
vocativ singular
plural
elocuint
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: elocvență
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elocvență
  • elocvența
plural
genitiv-dativ singular
  • elocvențe
  • elocvenței
plural
vocativ singular
plural
elocență
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
elocuință
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
elocuență
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
elocuenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
elocvenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elocință
  • elocința
plural
genitiv-dativ singular
  • elocințe
  • elocinței
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

elocinteadjectiv invariabil

  • 1. învechit Elocvent. DLRLC
    sinonime: elocvent
    • format_quote Stenografia... nu ne-a transmis elocintele cuvinte rostite de dînsul în Obșteasca Adunare. GHICA, S. 633. DLRLC

elocințăsubstantiv feminin

  • 1. învechit Elocvență. DLRLC DN
    sinonime: elocvență
    • format_quote Pe Grigorescu toate l-au emoționat... Din pînzele lui, de o elocință uimitoare, poți să-i reconstitui întreaga viață. DELAVRANCEA, H. T. 264. DLRLC
    • format_quote Soții de călătorie începuseră să murmure contra prelungirii călătoriei, îmi trebuia elocința lui Cicero, ca să-i conving. BOLINTINEANU, O. 304. DLRLC
etimologie:

elocvent, elocventăadjectiv

  • 1. Care are darul de a expune frumos și convingător. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Orator elocvent. DLRLC
    • format_quote Irena refuză să privească tabloul pe care i-l apropia de privire această fată elocventă. CAMIL PETRESCU, N. 171. DLRLC
    • 1.1. adesea adverbial Plin de înțeles. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Gest elocvent. Privire elocventă. DLRLC
      • format_quote Presărat cu cetăți vechi în ruină și cu turle de biserici ascuțite, Ardealul își desfășoară peisajele... sub semnul acestor străvechi și elocvente construcții. BOGZA, C. O. 9. DLRLC
      • format_quote Dădea din mîni, cu o elocventă artă a gestului. C. PETRESCU, C. V. 53. DLRLC
      • format_quote Trecînd pe lîngă tot ceea ce, atît de elocvent, viitorul și trecutul îngrămădesc pe malurile lui, Oltul își mînă mereu apele. BOGZA, C. O. 204. DLRLC
etimologie:

elocvențăsubstantiv feminin

  • 1. Însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Redactori care lăudați Pe unii dintre candidați, Ce proștilor le dați virtuți Și elocvență celor muți. ALEXANDRESCU, P. 171. DLRLC
    • 1.1. Putere expresivă, calitate de a exprima ceva în mod sugestiv. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: expresivitate
      • format_quote Mimică de o elocvență deosebită. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.