eliziune sf [At: HELIADE, O. II 167 / V: (înv) ~izie, (nob) eliciune / Pl: ~ni / E: fr élision, it elisione, lat elisio, -onis] 1 Suprimare a vocalei finale a unui cuvânt, înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. 2 (Pex) Suprimare a unei silabe sau a unui cuvînt.

ELIZIUNE, eliziuni, s. f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvînt, înaintea vocalei inițiale a cuvîntului următor.

ELIZIUNE s.f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvînt cînd cuvîntul următor începe tot cu o vocală. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. élision, lat. elisio].

ELIZIUNE s. f. suprimare a vocalei finale a unui cuvânt când cuvântul următor începe tot cu o vocală. (< fr. élision, lat. elisio)

eliziune f. Gram. suprimarea unei vocale finale.

*eliziúne f. (lat. elisio, -ónis). Gram. Acțiunea de a elide.

eliciune sf vz eliziune

elizie sf vz eliziune

eliziune (desp. -zi-u-) s. f., g.-d. art. eliziunii; pl. eliziuni corectat(ă)

eliziune (-zi-u-) s. f., g.-d. art. eliziunii; pl. eliziuni

eliziune s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. eliziunii; pl. eliziuni

eliziune (i-u)

eliziune, -ni.

ELIZIUNE s. v. elidare.

ELIZIUNE (ELIDARE) s. f. (cf. fr. élision, lat. elisio < elidere „a elimina”): suprimare a vocalei finale a unui cuvânt atunci când cuvântul următor începe tot cu o vocală. Astfel, în loc de mă am străduit se spune m-am străduit, cu elidarea vocalei ă din mă; în loc de se au înțeles se spune s-au înțeles, cu elidarea vocalei e din se etc. În exemplele de mai sus e. este obligatorie. Sunt și cazuri în care ea rămâne la latitudinea vorbitorului, ca în exemplul „A zis că a terminat lucrarea” (sau „A zis c-a terminat lucrarea”, cu e. lui ă din cuvântul că).