ELIZEU s. n. Loc unde cei vechi credeau că se duc sufletele oamenilor virtuoși. ◊ (Adjectival) Câmpiile elizee. – Din fr. Elysée, lat. Elysium.

elizeu [At: DLR / V: ~iseu, (înv) ~isău, ~isee sf, ~isiu (S și: elysiu), ~ziu, ilizeu / Pl: ~ee și (înv) ~eiuri, ~ei sm / E: fr Élisée, lat Elysium] 1 sn (Mit) Regiune a Infernului cu primăvară veșnică unde sălășluiau după moarte sufletele eroilor și ale oamenilor virtuoși Si: paradis Vz cer, eden, rai. 2 a (Liv; îs) Câmpiile (sau grădinile, înv, câmpurile) ~ee ori, înv, câmpii ~ei (sau ~eilor) Elizeu (1). 3 a (Fig) Fericit. 4 (Pex) Loc încântător. corectat(ă)

ELIZEU, elizee, s. n. Loc unde cei vechi credeau că se duc sufletele oamenilor virtuoși. ◊ (Adjectival) Câmpiile elizee. – Din fr. Elysée, lat. Elysium.

ELIZEU, elizee, s. n. Locul unde credeau cei vechi că se duc după moarte sufletele oamenilor virtuoși. ◊ (Adjectival; în expr.) Cîmpiile elizee = elizeul.

ELIZEU s.n. Grădină fabuloasă, rezervată potrivit mitologiei greco-latine spiritelor celor drepți; rai. // adj. Cîmpiile elizee = elizeu, rai. [Pron. -zeu, pl. -uri, (adj.) -ee (pron. -ze-e). / < fr. Elysée, gr. Elysion].

ELIZEU I. s. n. (mit.) grădină fabuloasă, rezervată spiritelor celor drepți; rai. II. adj. câmpiile ~ ee = elizeu. (< fr. Elysée, lat. Elysium)

ELIZEU ~e n. Loc unde, conform credinței vechilor greci, se duc după moarte sufletele oamenilor virtuoși. /<fr. élisée, lat. elysium

*elizéŭ, V. elisiŭ. Ca adj. Cîmpiile elizee (fr. les champs Élysées), cîmpiile Elisiuluĭ (la Paris, parcu’n care e situat Elizeu).

elisău sn vz elizeu

elisee sf vz elizeu

eliseu, ~ee smn vz elizeu corectat(ă)

elisiu sn vz elizeu

eliziu sn vz elizeu

Elizee (Câmpiile) f. pl. 1. Mit. locașul eroilor și al oamenilor virtuoși după moartea lor; 2. fig. loc desfătător.

*elísiŭ n. (lat. Elýsium, d. vgr. Elýsion). Mit. Paradisu celor vechĭ, o regiune a infernuluĭ unde hălăduĭaŭ ceĭ virtuoșĭ orĭ vitejĭ și unde domnea o primăvară eternă. Alt Elisiŭ era socotit în insulele Fortunate (astăzĭ Canarele). – Și Elizéŭ (după fr. Élysée, lat. Elvséum, greșit îld. Elýsium), care nume se dă și palatuluĭ prezidentuluĭ republiciĭ la Paris. V. empireŭ.

elizeu (livr.) s. n., art. elizeul

elizeu s. n., art. elizeul

elizeu s. n. (sil. -zeu), art. elizeul; pl. elizee

Elizee (Câmpiile ~) s. propriu f. pl.

Cîmpiile Elizee v. Elysium.

Elysii Campi v. Elysium.

Câmpiile Elizee 1. Regiune subpământeană imaginară din mitologia greacă, dincolo de fluviul Okeanos, unde își aveau lăcașul după moarte eroii protejați de Zeus. Unii le-au echivalat cu Insulele Fericiților, identificate fără certitudine cu insulele Canare. 2. V. elizeu.

CÎMPIILE ELIZEE (sau ELIZEU) (în mitologia greacă, apoi și în cea romană), frumoasă cîmpie situată la capătul pămîntului (sau sub pămînt) unde își găseau pacea eternă sufletele celor buni (aleși de zei).