2 intrări

6 definiții

elenizáre s. f., g.-d. art. elenizării

ELENIZÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a eleniza și rezultatul ei. [< eleniza.]

elenizá vb. ind. prez. 1 sg. elenizéz, 3 sg. și pl. elenizeáză

ELENIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un caracter elenic. [< fr. helléniser].

ELENIZÁ vb. tr. a da un caracter elenic. (< fr. helléniser)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ELENIZÁRE (după fr. hellénisation) s. f. Proces început în timpul lui Alexandru cel Mare, prin care limba și cultura elenă au fost propagate în afara Greciei, în special, la popoarele orientale.

Intrare: eleniza
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) eleniza elenizare elenizat elenizând singular plural
elenizea elenizați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) elenizez (să) elenizez elenizam elenizai elenizasem
a II-a (tu) elenizezi (să) elenizezi elenizai elenizași elenizaseși
a III-a (el, ea) elenizea (să) elenizeze eleniza eleniză elenizase
plural I (noi) elenizăm (să) elenizăm elenizam elenizarăm elenizaserăm, elenizasem*
a II-a (voi) elenizați (să) elenizați elenizați elenizarăți elenizaserăți, elenizaseți*
a III-a (ei, ele) elenizea (să) elenizeze elenizau eleniza elenizaseră
Intrare: elenizare
elenizare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular elenizare elenizarea
plural elenizări elenizările
genitiv-dativ singular elenizări elenizării
plural elenizări elenizărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)