15 definiții pentru egumenă

EGÚMENĂ, egumene, s. f. Conducătoare a unei mănăstiri de călugărițe; stareță. Egumena schitului Roșioara era maica Evlampia. GALACTION, O. I 315.

egúmenă s. f., g.-d. art. egúmenei; pl. egúmene

egúmenă s. f., g.-d. art. egúmenei; pl. egúmene

EGÚMEN, -Ă, egumeni, -e, s. m. și f. Stareț. – Din ngr. igúmenos.

EGÚMEN, -Ă, egumeni, -e, s. m. și f. Stareț(ă). – Din ngr. igúmenos.

EGÚMEN, egumeni, s. m. Conducător al unei mănăstiri de călugări; stareț, superior. Bine-credincioșii egumeni grași își rînduiau gospodăriile pline ca stupii. SADOVEANU, Z. C. 80. O legătură cu felii de pere și de mere zvîntate la soare, mai pîntecoasă decît un egumen, ținea cumpănă în celalalt desag. HOGAȘ, M. N. 154. Spun că bietul Pipăruș A fost egumen pe la schituri. COȘBUC, P. II 251.

egúmen s. m., pl. egúmeni

egúmen s. m., pl. egúmeni

egúmen (egúmeni), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări ortodocși. Erau numiți de episcopi (începînd cu Miron Barnovski, 1627, de călugării înșiși) și prezentați Domnului de Marele Sfetnic sau Logofăt. De la constituția lui Constantin Mavrocordat (1734) au fost desemnați de mitropolit și confirmați de Domnitor. – Var. igumen. Mt. igumin. Ngr. ἠγούμενος, cf. bg. igumen (Conev 108). – Der. egumenie, s. f. (demnitate de egumen), din ngr. ἠγουμενία; egumenesc, adj. (propriu unui egumen).

EGÚMEN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat conducerea unei mănăstiri. /<ngr. egúmenos

egumen m. superiorul unei mânăstiri de călugări. [Și igumen: gr. mod. IGŬMENOS].

egúmen m. (ngr. igúmenos, [d. vgr. ῾égúmenos = ῾egemón, șef], de unde și vsl. igumenŭ. V. egemonie). Stariț, superior de mînăstire.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EGÚMEN s. (BIS.) stareț, (astăzi rar) superiór, (înv. și reg.) stároste, (înv.) prot. (~ al mănăstirii Putna.)

egumen În limba mai veche se spunea igumen, în acord cu originalul neogrec ἠγούμενος. Mai tîrziu nu mai apare decît egumen. TDRG notează: „cu un e~ surprinzător”. Scriban se mulțumește să noteze că forma neogreacă o continuă pe cea din greaca veche, iar DLRM spune: „din ngr. egumenos (acesta însă, bineînțeles, nu există). De o influență a pronunțării erasmice nu poate fi vorba, căci e- apare din secolul al XVII-lea, într-o vreme cînd nimeni nu pronunța erasmic la noi. Soluția mi se pare că este să vedem în egumen un caz de hipemrbanism. În Tend. act, p. 38, n. 23, am citat cazul lui egrasie pentru igrasie (în mod curios, DA vede aici o ”hiperlatinizare„); acesta ar putea fi eventual pus în paralelă cu econom/iconom, unde forma cu i reprezintă pronunțarea neogreacă, iar cea cu e pronunțarea erasmică. Dar am citat în pasajul pomenit mai sus exemplul lui ilev pentru elev, care nu este grecesc, și se pot găsi chiar cuvinte de origine greacă undei în neogreacă se pronunță cu e: ipistat în loc de epistat. De aceea cred că închiderea lui c neaccentuat se datorează, cel puțin în unele exemple, unei tendințe românești, prezente mai de mult, și ca o reacție la această tendință au putut apărea pronunțări ca egumen în loc de igumen.

Intrare: egumenă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular egumenă egumena
plural egumene egumenele
genitiv-dativ singular egumene egumenei
plural egumene egumenelor
vocativ singular
plural