eglogă sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. II. 419^v/₉ / V: (înv) eglog (Pl: egloge, egloguri) sn, eclogă (Pl: ecloge și eclogi) sf, eclog sn, (îvr) eclogiu sn / A și: eglogă / Pl: ~oge / E: lat ecloga, ngr ἐκλογή] 1 Poezie lirică în care se prezintă idilic viața pastorală sau campestră, adesea în formă de dialog Si: pastorală, idilă, bucolică. 2 Pictură care reprezintă scene idilice de viață pastorală. corectat(ă)

EGLOGĂ, egloge, s. f. Gen de poezie pastorală; bucolică, idilă. Eglogele lui Vergiliu. – Accentuat și: eglogă.

EGLOGĂ s.f. Poezie pastorală; idilă; bucolică. [Acc. și eglogă, pl. -ge./ < fr. églogue, it. egloga < lat. ecloga, gr. ekloge – selecțiune].

EGLOGĂ s. f. poezie pastorală; idilă; bucolică. (< fr. églogue, lat. ecloga)

EGLOGĂ ~ge f. Mic poem pastoral. /<fr. églogue, lat. ecloga

eglogă f. un fel de poezie pastorală: eglogele lui Vergiliu.

*églogă, V. eclogă.

eclog sn vz eglogă

eclogă sf vz eglogă

eclogiu sn vz eglogă

eglog sn vz eglogă

*éclogă f., pl. e (lat. écloga, d. vgr. eklogé). Mică poezie pastorală: Virgiliŭ a imitat eclogele luĭ Teocrit. – Fals eglógă (după fr.).

eglogă (desp. e-glo-) s. f., g.-d. art. eglogei; pl. egloge

eglogă (e-glo-) s. f., g.-d. art. eglogei; pl. egloge

eglogă s. f. (sil. -glo-), g.-d. art. eglogei; pl. egloge

eglogă

eclogă.

EGLOGĂ s. v. bucolică.

EGLOGĂ s. (LIT.) bucolică, idilă. (O ~ de Vergiliu.)

EGLOGĂ (< fr. églogue < lat. lit. ecloga < gr. ecloge, selectare) Specie a poeziei lirice, asemănătoare idilei pastorale, caracteristică prin idilizarea vieții cîmpenești, pastorale. În literatura greacă, egloga a fost ilustrată de Theocrit, socotit părintele poeziei pastorale, prin bucolicele lui (< gr. boukolicos), capodoperă a acestui gen, scrise în dialect dorian și versuri hexametrice, iar în cea latină de Vergilius, acesta avînd ca model pe Theocrit. Egloga cunoaște o mare dezvoltare în poezia perioadei alexandrine. Spre deosebire de idilă, bazată pe descriere, egloga este formată dintr-un dialog între un pastor și o păstoriță, dialog însoțit uneori de muzică și de dans. Personajele – păstori în genere – sînt ființe simple, naive, trăind în mijlocul naturii și însuflețite de sentimente duioase, delicate.

EGLÓGĂ (< fr., lat.) s. f. Specie lirică apropiată ca structură și conținut de poezia bucolică și pastorală. Cultivată inițial în Grecia și Roma antică (Horațiu, Vergiliu); din epoca Renașterii până la începutul sec. 19. a devenit o narațiune sau un dialog în versuri înfățișând scene din viața de la țară (Ronsard, Spenser).