O definiție pentru efulgura


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

a efulgurá vb., ind. prez. 1 sg. efulguréz

Intrare: efulgura
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • efulgura
  • efulgurare
  • efulgurat
  • efulguratu‑
  • efulgurând
  • efulgurându‑
singular plural
  • efulgurea
  • efulgurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • efulgurez
(să)
  • efulgurez
  • efulguram
  • efulgurai
  • efulgurasem
a II-a (tu)
  • efulgurezi
(să)
  • efulgurezi
  • efulgurai
  • efulgurași
  • efulguraseși
a III-a (el, ea)
  • efulgurea
(să)
  • efulgureze
  • efulgura
  • efulgură
  • efulgurase
plural I (noi)
  • efulgurăm
(să)
  • efulgurăm
  • efulguram
  • efulgurarăm
  • efulguraserăm
  • efulgurasem
a II-a (voi)
  • efulgurați
(să)
  • efulgurați
  • efulgurați
  • efulgurarăți
  • efulguraserăți
  • efulguraseți
a III-a (ei, ele)
  • efulgurea
(să)
  • efulgureze
  • efulgurau
  • efulgura
  • efulguraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)