EFORIE, eforii, s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau social-culturală din trecut; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforía.

eforie sf [At: (a. 1823) DOC. EC. 300 / V: (reg) if~ / Pl: ~ii / E: ngr ἐφορεία] 1 Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau culturală din trecut Si: epitropie (13). 2 Consiliu de conducere al unei eforii (1). 3 Sediu al unei eforii (1). 4 Clădire în care își are sediul o eforie (1). 5-7 Eforat (1-3). 8 (Reg; îf iforie) Post de pompieri la primărie.

EFORIE, eforii, s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau culturală din trecut; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforía.

EFORIE, eforii, s. f. (Învechit) Nume dat unor așezăminte (culturale, spitalicești, filantropice) și consiliilor lor de conducere; sediul acestor consilii; epitropie. Eforia spitalelor civile.

EFORIE s.f. 1. (Ant.) Eforat. 2. Corp de persoane care alcătuiau conducerea colectivă a unei instituții de cultură sau de binefacere, constituind un fel de consiliu de administrație. ♦ Instituție condusă de un corp de efori. [Gen. -iei. / cf. fr. éphorie, gr. ephoria].

EFORIE s. f. 1. (ant.) eforat. 2. (în trecut) conducere colectivă a unei instituții de cultură sau de binefacere, un fel de consiliu de administrație. ◊ instituție condusă de un corp de efori. (< fr. éphorie, fr. ephoria)

EFORIE ~i f. (în trecut) Instituție administrativă de folos public cu funcții social-culturale. [G.-D. eforiei] /<ngr. eforía

eforie f. 1. consiliu de administrațiune: eforia spitalelor, școalelor; 2. locul unde s’adună eforii: palatul eforiei; 3. funcțiunea de efor.

*eforíe f. (ngr. eforía). Funcțiunea de efor. Consiliŭ de administrațiune: eforia spitalelor. Localu (bĭurou) eforilor: palatu Eforiiĭ Spitalelor Civile din Bucureștĭ. V. epitropie.

eforie s. f., art. eforia, g.-d. art. eforiei; pl. eforii, art. eforiile (desp. -ri-i-)

eforie s. f., art. eforia, g.-d. art. eforiei; pl. eforii, art. eforiile

eforie s. f., art. eforia, g.-d. art. eforiei; pl. eforii, art. eforiile

EFORIE s. v. epitropie.

EFORIE s. epitropie. (~ spitalelor civile.)

eforie, eforii s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau culturală etc.; consiliul de conducere al acestora; epitropie. ♦ Sediul acestor instituții. ◊ Eforia spitalelor civile din București = instituție înființată prin Regulamentul organic în 1831, cu scopul centralizării administrației spitalelor Colțea, înființat în 1695 de spătarul M. Cantacuzino, și Pantelimon, înființat în 1735 de Grigore Ghica, la care s-a adăugat ulterior și alte spitale. A fost recunoscută autonomă în 1864. – Din gr. eforia.

EFORÍE (< ngr.) s. f. (În trecut) Instituție administrativă de utilitate publică social-culturală (ex. Eforia Spitalelor Civile din București, 1864; Eforia Școalelor, pentru coordonarea învățământului în Țara Românească, 1833); consiliul de conducere al acestei instituții; epitropie (2).

EFORIE, oraș în jud. Constanța, situat pe fâșia litorală înaltă dintre L. Techirghiol și Marea Neagră; 9.295 loc. (1995). Renumit centru balneoclimateric și de odihnă format din două stațiuni (Eforie Nord și Eforie Sud), indicate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, neurologice periferice, respiratorii, ginecologice, rahitism, decalcifieri, anemii, a unor boli dermatologice etc. La Eforie Nord funcționează două baze de tratament (una legată de complexul hotelier Meduza, Delfinul, Steaua de Mare și alta de clinica Grand), iar la Eforie Sud, două sanatorii pentru copii (reumatologic și pentru debilitate și rahitism). În 1894, Eforia Spitalelor din București a construit primul sanatoriu care a constituit nucleul stațiunii de mai târziu. Până în 1933, când a fost declarat oraș, E. a aparținut de orașul Techirghiol. Înainte de 1950, Eforie Sud s-a numit Carmen Sylva, iar între 1950 și 1962, Vasile Roaită.