ECLEZIARH, ecleziarhi, s. m. Cleric care are în grijă rânduiala serviciului religios într-o biserică sau într-o mănăstire. [Pr.: -zi-arh] – Din fr. ecclésiarque.

ecleziarh sm [At: (a. 1522) D. BOGDAN, GL. 44 / V: ~esi~, eccleziarc, (înv) ~a, ~lisi~, clisi~ / P: ~zi-arh / Pl: ~i / E: fr ecclésiarque] Cleric care are în grija sa rânduiala serviciului religios într-o biserică sau într-o mănăstire Si: paracliser.

ECLEZIARH, ecleziarhi, s. m. Cleric care are în grija sa rânduiala serviciului religios într-o biserică sau într-o mănăstire. [Pr.: -zi-arh] – Din fr. ecclésiarque.

ECLEZIARH, ecleziarhi, s. m. Cleric care are în grija sa rînduiala serviciului religios într-o biserică sau mănăstire.

ECLEZIARH s.m. Cleric care are în grija sa rînduiala serviciului religios. [Pron. -zi-arh. / < fr. ecclésiarque].

ECLEZIARH s. m. cleric care are în grija sa rânduiala serviciului religios. (< fr. ecclésiarque)

ECLEZIARH ~i m. Cleric care are în grija sa oficierea serviciului religios. [Sil. e-cle-zi-arh] /<fr. ecclésiarque

ecleziarh m. mai mare peste cântăreți sau paracliseri. [Gr. mod.].

ecleziárh, V. clisiarh.

cârsâiac sm vz ecleziarh

cârsiac sm vz ecleziarh

eccleziarc sm vz ecleziarh

eclesiarh sm vz ecleziarh

ecleziarha sm vz ecleziarh

eclisiarh sm vz ecleziarh^[1] modificată

ecliziarh sm vz ecleziarh

Dionisie Ecleziarhul m. cronicar muntean a cărui cronică îmbrățișează anii 1764-1815.

clisiárh m. (maĭ vechĭ eclisiarh, d. mgr. ekklisiárhis. V. paraclis). Servitor de biserică (măturător, aprinzător de lumînărĭ, trăgător de clopote ș. a.) saŭ și psalt. – Și (Tel.) clisar, fem. clisăreasă, pl. ese (Univ. 16 Maĭ 1920, 3, 3). Ca forma maĭ noŭă, și eclesiarh (vgr. ekklesiárhes: Dionisie eclesiarhu (un cronicar). V. țîrcovnic, palamar 1, crîsnic 1, paraclisier.

eclisiárh, V. clisiarh.

ecleziarh (desp. e-cle-zi-arh) s. m., pl. ecleziarhi

ecleziarh (e-cle-zi-arh) s. m., pl. ecleziarhi

ecleziarh s. m. (sil. -cle-zi-arh), pl. ecleziarhi

eclisiarh.

ECLISIARH s. v. cântăreț, dascăl, diac, paracliser, psalt, țârcovnic.

eclisiarh s. v. CÎNTĂREȚ. DASCĂL. DIAC. PARACLISER. PSALT. ȚÎRCOVNIC.

eclesiarh (eclesiarhi), s. m. – Cleric, sacristan. – 2. Portar. – 3. (Înv.) Călugăr care administra veniturile mănăstirii. – Var. (înv.) (e)clisiarh, (Trans.) clisar. Ngr. ἐϰϰλησιάρχης, de la ἐϰϰλησία „biserică” (Murnu 19). Sec. XVII. – Der. eclesiarhie (înv., eclesiarșie), s. f. (administrarea veniturilor unei mănăstiri). – Fac parte din aceeași familie: eclesie, s. f. (Trans., parohie), din lat. ecclesia (sec. XIX); eclesiast, s. m. (parte a Bibliei atribuită lui Solomon), din ngr. ἐϰϰλησιάστης; eclesiastic, adj. (bisericesc), din ngr. ἐϰϰλησιαστιϰός.^[1]

Dionisie Ecleziarhul (1759 – c. 1820), cronicar oltean, originar din părțile Mehedinților, călugăr la m-rea Tismana și apoi numit de episcopul Filaret ecleziarh al Episcopiei Râmnicului, însărcinându-l cu întocmirea și scrierea condicilor și a metoacelor ei. După o pribegie prin Banat până la Buda, se stabilește la Craiova la școala Obedeanu, ajungând dascăl de slovenie între 1816 și 1819. A scris Cronograful Țării Românești, continuând cronica lui Mihai Cantacuzino și povestind evenimentele istorice între 1764 și 1819.

Ecleziarhul v. Dionisie Ecleziarhul.

DIONISIE ECLEZIARHUL (c. 1759-1820, n. Pietrari, jud. Vâlcea), călugăr, caligraf și cronicar din Țara Românească. Autorul unui „Hrohograf” care înfățișează istoria Țării Românești între 1764 și 1815.