2 intrări

4 definiții

ebruitá vtr [At: CĂLINESCU, I. 89 / P: ~bru-i~ / Pzi: ~téz / E: fr ébruiter] (Frm; c. i. știri, secrete etc.) A face public.

ebruitá vb., ind. prez. 1 sg. ebruitéz, 3 sg. și pl. ebruiteáză

EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].

EBRUITÁ vb. tr. a răspândi, a divulga (un secret, o știre). (< fr. ébruiter)

Intrare: ebruita
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ebruita ebruitare ebruitat ebruitând singular plural
ebruitea ebruitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ebruitez (să) ebruitez ebruitam ebruitai ebruitasem
a II-a (tu) ebruitezi (să) ebruitezi ebruitai ebruitași ebruitaseși
a III-a (el, ea) ebruitea (să) ebruiteze ebruita ebruită ebruitase
plural I (noi) ebruităm (să) ebruităm ebruitam ebruitarăm ebruitaserăm, ebruitasem*
a II-a (voi) ebruitați (să) ebruitați ebruitați ebruitarăți ebruitaserăți, ebruitaseți*
a III-a (ei, ele) ebruitea (să) ebruiteze ebruitau ebruita ebruitaseră
Intrare: ebruitat
ebruitat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ebruitat ebruitatul ebruita ebruitata
plural ebruitați ebruitații ebruitate ebruitatele
genitiv-dativ singular ebruitat ebruitatului ebruitate ebruitatei
plural ebruitați ebruitaților ebruitate ebruitatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)