dvorelnic, ~ă sm, a [At: BIBLIA (1688), 224²/54 / Pl: ~ici / E: dvor + -elnic] (Înv) 1-2 (Persoană) care face parte dintre curtenii domnești.

DVORELNIC s.m. (Mold.) Curtean. A: Venea cu șiraguri de dvorelnici și acolo în ospeță și giocuri petrecea cu dînsul. N. COSTIN. ◊ (Adjectival) Boierii zvorelnici de mai sus pomeniți ... le poroncește domnul. GHEORGACHI. \\ B: Azarias, fiul lui Natan, preste dvorelnici. BIBLIA (1688). Variante: zvorelnic (GHEORGACHI). Etimologie: dvori + suf. -elnic. Vezi și dvorbă, dvorbitor, dvoreală, dvorean, dvori, tvorebnic, zvoritor. Cf. d v o r e a n, tvorebnic, zvoritor.

DVOREAN s. m. (Mold.) Curtean. Slujea la craiul leșesc între dvoreni și avea la craiul leafă. M. COSTIN. Trimisă pre părinții miei cu cinste mare și cu mulți petrecălori și dvoreani. DOSOFTEI VS. Etimologie: sl. dvorjaninŭ. Vezi și dvorbă, dvorbitor, dvoreală, dvorelnic, dvori, tvorebnic, zvoritor. Cf. d v o r e l n i c, t v o r e b n i c, z v o r i t o r.

dvoreán m., pl. enĭ (vsl. dvorĕninŭ). Vechĭ. Curtean. – Și dvorelnic și zvorean. Ca adj. -enesc.

DVORELNIC s. v. curtean.

dvorelnic s. v. CURTEAN.