3 definiții pentru dvorbă

vorbă f. 1. una sau mai multe silabe reunite care reprezentă o idee: propozițiunea se compune din vorbe; vorbă cu vorbă, traducere literală; 2. ceeace se spune ori se scrie pe scurt cuiva: am să-ți spuiu o vorbă; 3. convorbire: avusese o lungă vorbă cu Moțoc NEGR.; vorbă să fie ! orice ai spune; 4. zisă, spusă: vorba ăluia, proverb; 5. pl. mofturi: fapte, nu vorbe. [Vechiu-rom. dvorbă, curte domnească și adunare la sfat („din a stânga Domnului boierii muntenești țineau dvorba”, MironCostin) = slav. DVORIBA, Curte, de unde formele reduse Munt. vorbă și Mold. horbă („norodul ce stă în horbă”, Dosofteiu), cu sensul de adunare și de vorbire, noțiuni înrudite și analoage sinonimelor cuvânt, taifas etc. (v. voroavă)].

vórbă și (vechĭ) dvórbă f., pl. e (vsl. dvorĭba, curte, adică „adunare”, ca și cuvînt, taĭfas și zbor 2. V. voroavă). Vechĭ (dvorbă). Serviciŭ la curtea domnească, omagiŭ: țineaŭ dvorba (Cost. 1, 288). Azĭ (vorbă). Cuvînt, una saŭ maĭ multe silabe unite (printr'un accent) care reprezentă [!] o ideĭe: din vorbă în vorbă aŭ ajuns la cocĭorbă (la bătaĭe cu cocĭorba). Accent, glas, pronunțare, timbru de voce: l-am cunoscut după vorbă că-ĭ străin. Vorbire, convorbire, conversațiune, întreținere, taĭfas: vorba lungă (e) sărăcie, s'aude vorbă pin [!] părete [!], a te pune la vorbă cu cineva, a sta de vorbă cu cineva, a-l ține de vorbă (a-l întreține cu vorba). Zisă, spusă, cugetare, proverb: asta-ĭ curat vorba celuĭa: „Unde nu-ĭ cap, vaĭ de picĭoare !” Învoĭală, înțelegere: aveam o vorbă cu el. Pl. Palavre, mofturĭ, vorbe goale care nu se potrivesc cu faptele: acestea-s vorbe ! Vorbă cu vorbă, cuvînt cu cuvînt, exact: a copia, a traduce vorbă cu vorbă. Vorbă să fie, expresiune ironică pin [!] care arățĭ că nu crezĭ ceĭa ce ți se povestește: El a ucis balauru. – Vorbă să fie ! Nu e vorbă..., dar..., nu se poate vorbi, e de prisos a maĭ spune: Nu e vorbă, știam că n'avea nevoĭe. Dar tot ĭ-am trimes [!] banĭ. A lăsa (orĭ a transmite) vorbă cuĭva, a-l vesti, a-l anunța, a-l comunica. A purta (saŭ a ține) cu vorba, a tot amîna pe cineva fără a-ĭ da. E vorba că, realitatea e că: e vorba că n'aĭ reușit ! E vorba de (saŭ despre), se vorbește de. Era vorba să, se hotărîse să. A întoarce vorba, a replica, a riposta. Vorba ceĭa (saŭ vorba celuĭa), cum zice proverbu. Nicĭ o vorbă ! tăcere, nu crîcni ! A pune o vorbă bună pentru cineva, a vorbi în favoarea luĭ. A deschide vorba, a începe conversațiunea orĭ discusiunea [!]. A face vorbă pentru un lucru (de ex., p. o căsătorie), a începe să tratezĭ. A fi în vorbă cu cineva, a trata p. un lucru (de ex. p. o căsătorie). A intra în vorbă, a începe o conversațiune (ca să treacă timpu orĭ ca să tratezĭ ceva). A înțelege de vorbă, a te supune fără altă constrîngere. Fie (saŭ rămîĭe) vorba între noĭ, să nu spuĭ nimic alzuĭa. Fără multă vorbă, fără dificultățĭ, fără mofturĭ, brusc: a pleca, a refuza fără multă vorbă. Dintr'o vorbă saŭ din doŭă vorbe, îndată, ușor: a admis din doŭă vorbe. – Și horbă (Mold. Pop.).

Intrare: dvorbă
dvorbă
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.