durele sf vz durere

DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DURĂ, dure, s. f. (Pop.) Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura¹.

doloare sf vz durere

dorere sf vz durere

dur¹, ~ă [At: TEODOREANU, M. II, 16 / Pl: ~i, ~e / E: fr dur, lat durus] 1 a (D. corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns Si: tare. 2 a (D. lumină) Puternic. 3 a (D. sunete) Aspru. 4 a (D. ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 5 a (Fon; îs) Consoană ~ă Consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 6-7 a, av (Fig) (În mod) sever. 8-9 a, av (Fig) (În mod) brutal. 10 a (Muz; d. ton, interval, acord, îoc minor) Major.

dură² sf [At: CHEST. II, 217/223 / Pl: ~re / E: dura²] (Reg) Parte a podului casei care se face pe capetele ieșite afară ale grinzilor Si: duramă.

dură¹ sf [At: ȘEZ. VIII, 147 / Pl: ~re, ~ri (9) / E: cf dura¹] (Pop) 1 (Mun) Roată (metalică masivă). 2 (Mol; spc) Rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut Si: bucșă, gălie, gărigă, gârlig, rotelie, rotilă, roturea, tărcoală. 3 Parte a sucalei. 4 Fiecare dintre cele șase sau opt rotițe ale carului joagărului. 5 Roată plină, fără spițe și butuc, având numai gaura, eventual buceaua pentru ax. 6 (Atm) Rotulă. 7 (Fig) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fig; îs) ~-n bătaie Un dans popular însoțit de lăutari. 9 (Fig; îs) În ~ri Nume al unui joc de copii.

dureare sf vz durere

durere [At: PSALT. 91/13 / V: dor~, ~ele (înv) ~eare / Pl: ~ri / E: ml dolor, -ris, (11-12) după ger leider!] 1 sf Suferință fizică suportată de cineva. 2 sf ( Pop; îs) ~ de foale Diaree. 3 sf (Pop; îs) ~ de șale (sau de mijloc) Lumbago. 4 sf (Înv) Trudă. 5 sf (Fig) Suferință sufletească Si: amar, chin, întristare, mâhnire, supărare. 6 sf (Îe) A avea ~ A suferi. 7 (Îae; cu o complinire introdusă prin pp de sau pentru) A fi supărat (de sau pentru sau după ceva sau cineva). 8-9 sf (Îljv) Cu ~ Mâhnit. 10 sf (Îal) Cu dragoste. 11 sf (Îal) Cu devotament. 12 av (Trs) Cu părere de rău. 13 av (Trs) Din nenorocire. 14 sf (Olt) Dor. 15 sf (Bot; îc) ~a-inimii Cervană (Lycopus europaeus).

DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DURĂ, dure, s. f. Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura¹.

DUR², -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide, în opoziție cu moale) Greu de pătruns, greu de zgîriat, tare. V. vîrtos. Fierul este mai dur decît aurul. ◊ (Fon.; în opoziție cu consoană palatalizată sau muiată) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu comportă vreun element palatal (deci urmată de vocalele a, o, u). ♦ Fig. Greu, îngreuiat. Mi-era... capul dur și gol să poți lovi cu ciocanul în el. CAMIL PETRESCU, U. N. 123. 2. (Despre ape) Care conține săruri în proporție mare. 3. Fig. Aspru, tăios, necruțător, crud. Strigătul nostru... Să fie dur. Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant. BANUȘ, B. 110. Făptură Cu inima neomenească, dură! CAMIL PETRESCU, T. III 341. Adevărul, plin și dur, din pilda bătrînului... fusese imediat controlat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 335. Fata asta necăjită trebuie să aibă ceva dur. IBRĂILEANU, S. 7. ♦ (Creație personală; în opoziție cu melodios) Lipsit de armonie. Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mai prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să furi. COȘBUC, P. I 85.

DURĂ, dure, s. f. Roată, rotiță; (în special) rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. ♦ (Tehn.) Roată plină (fără spițe și butuc), avînd numai gaura, eventual și buceaua pentru ax.

DURERE, dureri, s. f. 1. (Uneori urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de», arătînd partea care doare, natura sau originea suferinței) Senzația unei suferințe fizice produse de o boală, de o rană, de o lovitură etc. Ceilalți cinci, răniți de moarte, strigau de durere. CAMILAR, N. I 406. Dădui vina pe o durere de cap. GALACTION, O. I 103. Entuziastul se încovoaie puțin, ca muncit de o durere a pieptului. SAHIA, N. 30. A născut pruncul, fără a simți cîtuși de puțin durerile facerii. CREANGĂ, P. 101. ◊ Fig. Patul durerii (sau de durere) = patul pe care zace un bolnav. Dochia se zvîrcolea pe patul de durere. SADOVEANU, O. I 269. În deșert se învîrtea în patul durerii, căci nu putea afla ragaz. NEGRUZZI, S. I 159. 2. Fig. Sentiment de întristare adîncă, suferință morală, mîhnire, amar, obidă, chin. O durere nemărginită îi sfîșie inima. SAHIA, N. 86. Dară voi, dragele mele, nu puteți să-mi alinați durerea care-mi pătrunde sufletul. ISPIRESCU, L. 12. El s-așază lîngă dînsa, fruntea ei o netezește, O dezmiardă cu durere, suspinînd o drăgostește. EMINESCU, O. I 84. ◊ (Poetic) Tace, ascultînd lung durerea în el ca un gînd. CAMIL PETRESCU, U. N. 411. Zile lungi mi le-am pierdut, Să mă-mprietenesc cu tine; Tu-mi umblai sfios, Sorine, Și plîngea durerea-n mine, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. ◊ Loc. adj. și adv. (Învechit și popular) Cu durere de inimă = cu credință, cu devotament, cu tragere de inimă, cu grijă. Să-și dea aer de om cinstit și cu durere de inimă de averea stăpînului. FILIMON, la TDRG. Da întăi să-mi juri pe cruce că-l vei îngriji bine și cu durere de inimă! ȘEZ. III 113.

DUR, -Ă adj. 1. Tare, solid; greu de străpuns, de zgîriat. ◊ (Fon.) Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (Despre ape) Bogat în săruri, cu mare proporție de săruri. 3. (Fig.) Aspru; crud, neomenos. [< fr. dur, it. duro, lat. durus].

DUR², -Ă adj. 1. (despre corpuri) tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ♦ consoană ~ă = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (despre ape) cu mare proporție de săruri de calciu și magneziu. 3. (fig.) aspru; crud, brutal. (< fr. dur, lat. durus)

DUR¹ adj. (muz.) major. (< germ. dur)

DUR¹ ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu ușurință; rezistent la actiunea unor forțe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Climă ~ă. Pedeapsă ~ă. 3) (despre apă) Care conține săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană ~ă consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus

DURĂ ~e f. Roată (sau rotiță) având numai gaura din centru. /Din dur

DURERE ~i f. Suferință fizică sau morală intensă; chin. ~ de cap. ~ sufletească. /v. a durea

dur a. 1. greu de sgâriat: diamantul e cel mai dur dintre toate corpurile; 2. fig. aspru, crud, neomenos.

dură (duriță) f. rotila ițelor, scripetele sucalei. [V. dura! după sgomotul ce produce].

durere f. suferință fizică sau morală. [Nume verbal dela a durea].

* dur, -ă adj. (lat. durus). Tare, solid, greŭ de zgîriat: diamantu e cel maĭ dur corp. Fig. Aspru, crud, neomenos: om, suflet dur. Adv. În mod dur.

dúră f., pl. ĭ (d. a durui. V. duriță). Vest. Rotiță saŭ roată de mașină (ca la cicîric): o bucată de cărbune cît dura unuĭ mosorel (ChN. 2, 15). Dura genuchĭuluĭ, rotula. De-a dura (toată țara), de-a rostogolu, rostogolind. Fig. Iron. A da pe cineva de-a dura, a-l da tava, a-l trînti, a-l bate.

durére f. Suferință fizică. Fig. Întristare: vorbea cu mare durere. – Vechĭ duroare. Într’un descîntec din Banat durime (Șez. 35, 110).

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dură, pl. dure

dură (pop.) s. f., g.-d. art. durei; pl. dure

durere s. f., g.-d. art. durerii; pl. dureri

dur¹ adj. m., pl. duri; f. dură, pl. dure

dură (pop.) s. f., g.-d. art. durei; pl. dure

durere s. f., g.-d. art. durerii; pl. dureri

dur adj. m., pl. duri; f. sg. dură, pl. dure

dură s. f., g.-d. art. durei; pl. dure

durere s. f., g.-d. art. durerii; pl. dureri

DUR adj. 1. v. tare. 2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpânit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.)

DUR adj. v. major.

DUR adj. v. câinesc, drastic, greu, răstit, ridicat, sever, tare.

DUR adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

DURĂ s. v. rotiță.

DURERE s. 1. (Olt. și Munt.) dor, (înv.) duroare. (~ de dinți.) 2. v. chin. 3. v. tortură. 4. v. întristare. 5. v. tristețe.

dur adj. v. CÎINESC. DRASTIC. GREU. RĂSTIT. RIDICAT. SEVER. TARE.

DUR adj. 1. rezistent, solid, tare, tenace, (pop.) țeapăn, vîrtos. (Un material ~.) 2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpînit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.)

DUR adj. (MUZ.) major. (Do ~.)

dur adj., adv. v. APRIG. ASPRU. BARBAR. BRUTAL. CÎINOS. CRÎNCEN. CRUD. CRUNT. CUMPLIT. FEROCE. FIOROS. HAIN. INUMAN. NECRUȚĂTOR. NEIERTĂTOR. NEÎMBLÎNZIT. NEÎNDUPLECAT. NEÎNDURAT. NEÎNDURĂTOR. NEMILOS. NEOMENOS. NEUMAN. RĂU. SĂLBATIC. SÎNGEROS. VIOLENT.

dură ș. v. ROTIȚĂ.

DURERE s. 1. (Olt. și Munt.) dor, (înv.) duroare. (~ de dinii.) 2. chin, încercare, patimă, păs, pătimire, suferință, (înv. și pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. și reg.) pătimită, scîrbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Cîte ~ a avut de îndurat!) 3. calvar, canon, caznă, chin, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură, (înv. și pop.) trudă, (pop.) muncă, (înv.) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, schingi, strădanie, strînsoare, trudnicie. (Supus la ~i crîncene.) 4. întristare, mîhnire, (înv.) dosadă. (Ce ~ să aud cele ce-mi spui!) 5. duioșie, întristare, jale, tristețe. (~ exprimată de o doină.)

Dur ≠ moale, maleabil

Durere ≠ bucurie, plăcere

dur (dură), adj. – Tare, aspru. Lat. durus (sec. XIX). – Der. dura, vb. (a ține, a fi, a dăinui); duritate, s. f. (tărie, rezistență); durabil, adj. (care durează); durabilitate, s. f. (trăinicie, rezistență); durată, s. f. (interval, răstimp), din it. durata, sau traducere din fr. durée.

DURERE. Subst. Durere, suferință, suferire (înv.), alean (pop.), dor (pop.), jale, jelanie, chin, chinuire, chinuială (rar), patimă (înv. și pop.), pătimire (înv. și pop.), muncă (înv. și pop.), muncire (înv. și pop.), calvar, tortură, torturare, caznă, supliciu. Îndurerare, întristare, tristețe, doliu, îndoliere (rar), mîhnire, amar, amărăciune, amărîre; deprimare, apăsare, depresiune (fig.). Urît, indispoziție, stare depresivă. Plîngere, plîns, plînset, plînsoare, jelanie, jelire, jelit, jeluială, jeluire, jeluit; tînguială, tînguire, tînguit; bocet, bocire, bocit; lamentare, lamentație (rar), vaier, vaiet, vai, vaicăr (reg.), jalet (rar), geamăt. Adj. Suferind, suferitor (rar), pătimaș (înv. și reg.), pătimitor (înv. și reg.), chinuit, muncit (înv.), îndurător. Plin de durere, dureros, plîngător, tînguitor, tînguios (rar). Apăsător, amar (fig.), deprimant, întristător, jalnic. Îndurerat, îndoliat, întristat, trist, amărît, deprimat. Vb. A avea o durere, a simți o durere, a i se rupe băierile inimii, a i se sfîșia inima de durere, a i se rupe inima, a suferi, a se chinui, a se munci (înv. și pop.), a pătimi (înv. și pop.), a îndura, a îndura o suferință, a răbda; a fi nebun de durere, a-i scăpăra cuiva ochii de durere, a-l roade (a-l seca, a-l durea, a-l ustura) pe cineva la ficați. A durea, a provoca (cuiva) o durere, a face pe cineva să sufere, a rupe cuiva băierile inimii, a chinui, a munci (înv. și pop.), a împătimi (rar), a căzni, a supune la cazne, a tortura. A fi îndurerat, a fi trist, a fi mîhnit, a-l durea (pe cineva) inima (sufletul). A se îndurera, a se întrista, a se mîhni, a se amărî (fig.). A îndurera, a îndolia, a întrista, a mîhni, a amărî (fig.). A plînge, a vărsa lacrimi; a se plînge, a se jeli, a se jelui, a se văita. Adv. Cu durere, cu tristețe, cu jale. V. boală, lamentare, plîns, supărare, tristețe.

dur, denumirea germană pentru major*. Provine din lat. durum. Ant.: moll*. V. b.

CUIVIS DOLORI REMEDIUM EST PATIENTIA (lat.) răbdarea este leacul tuturor durerilor – Publilius Syrus, „Sententiae”, 476.

DURA LEX, SED LEX (lat.) legea e aspră, dar e lege – Adagiu din dreptul roman, care exprimă caracterul obligatoriu al legii, oricât de aspră ar fi.

Dura lex, sed lex (lat. „Lege aspră, dar lege”) – Maximă străveche care înseamnă: legea-i lege, trebuie să i te supui, oricît ar fi de aspră. Această maximă a părăsit cu vremea cîmpul ei strict juridic, fiind citată nu numai cînd e vorba exclusiv de lege, ci și de o regulă de conduită, foarte exigentă și severă, sau de o ordine stabilită pe care trebuie s-o respecți, deși îți este greu sau neplăcut. Cînd „domnu doctor” din romanul lui Beniuc Pe muche de cuțit află de la un grup de săteni că nu pot plăti cele 6 milioane cerute, strigă spre ei :„Veți putea! Legea-i lege! Dura lex, sed lex!” (pag. 482). În cartea Moartea unui președinte, William Manchester scrie despre doctorul Earl Rose, medicul oficial al orașului Dallas: „Dura lex, sed lex: aceasta a fost concepția lui de viață”.

Jedwede Zeit hat ihre Wehen (germ. „Fiecare vreme are durerile ei”) – Poetul german Ferdinand Freiligrath, care a trăit în secolul trecut, a avut mult de suferit din pricina ideilor sale progresiste. Colaborator al lui Karl Marx la „Noua gazetă renană”, Freiligrath a fost arestat, exilat și nevoit să trăiască din subscripții publice. A lăsat două volume de versuri înflăcărate, dintre care multe pe teme patriotice. Versul de mai sus face parte din poezia Der Phönix (Fenixul) și se citează în sensul că fiecare epocă, fiecare împrejurare are greutățile ei, care se cer biruite prin luptă curajoasă. LIT.

Kurz ist der Schmerz, und ewig ist die Freude! (germ. „Scurtă e durerea, și veșnică-i bucuria !”) – ultimul vers cu care se încheie tragedia Fecioara din Orléans de Schiller (act. V, sc. 14). Aceste cuvinte le rostește, ca o concluzie, Ioana dArc în cea din urmă clipă a vieții. Se citează spre a sublinia că victoriile care sînt trainice se obțin cu sacrificii care sînt trecătoare. LIT.

Les grandes douleurs sont muettes (fr. „Marile dureri sînt mute”) – Vauvenargues (Maxime) recunoaște că omul care suferă într-adevăr nu-și etalează lacrimile și nu-și afișează durerea. Acad. Perpessicius, într-o cronică literară, scrie: „Marile dureri, se spune, sînt mute și totuși tortura, chiar Inchiziția, a filtrat nu o dată gemetele sufletești în cîntece”. (Vezi: Große Seelen dulden still). LIT.