2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÚRDĂ, durde, s. f. (Înv. și reg.) Pușcă; flintă. – Et. nec.

DÚRDĂ, durde, s. f. (Înv. și reg.) Pușcă; flintă. – Et. nec.

dúrdă2 sf [At: DLR ms / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Parte la loitra carului, nedefinită mai îndeaproape.

dúrdă1 sf [At: ALECSANDRI, P. II, 452 / Pl: ~de / E: nct] (Îrg) 1 Pușcă de dimensiuni mari. 2 Flintă ghintuită cu țeavă scurtă și largă. 3 Măciucă ghintuită.

DÚRDĂ, durde, s. f. (Învechit și popular) Pușcă; carabină, flintă. Avea în spate o durdă, cum se spunea pe vremea aceea, adică o pușcă cu gura țevii ca o pîlnie. SADOVEANU, O. VIII 51. Îi place pe cîmp neted cu durda să vîneze. ALECSANDRI, P. III 452. El are, măi frate, Săbii lungi și late, Durdă ghintuită, Inimă-oțelită. id. P. P. 63.

DÚRDĂ ~e f. înv. Armă de foc primitivă, cu țava lungă, cu cremene și cu fitil; flintă. /Orig. nec.

durdă f. pușcă largă și scurtă: are durda ghintuită POP. [Lit. (arma) cea plină].

dúrdă f., pl. e (d. durd). Un fel de pușcă cu țeavă foarte groasă. – Dim. durduliță, pl. e.

DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

durd, ~ă [At: ALECSANDRI, P. II, 452 / Pl: ~rzi, ~e / E: ns cf mg durda] 1 a (D. ființe) Scurt și îndesat. 2 a (D. ființe) Țeapăn. 3 a (D. ființe) Mătăhălos. 4 a (D. un recipient) Încăpător. 5 a Plin. 6 sf Femeie mică de statură și îndesată. modificată

durd a. gros, plin: se umple plosca durdă cu vin. [Ung. DURDA].

durd, -ă adj. (d. ung. durda, îndesat, grăsuliŭ, rudă cu rus. doródnyĭ, dorodlivyĭ, gras). Rar. Îndesat, grăsuliŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dúrdă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. dúrdei; pl. dúrde

dúrdă (pușcă) s. f., g.-d. art. dúrdei; pl. dúrde

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. dúrdă, pl. dúrde

durd adj. m., pl. durzi; f. sg. dúrdă, pl. dúrde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DÚRDĂ s. v. flintă, pușcă, sâneață.

durdă s. v. FLINTĂ. PUȘCĂ. SÎNEAȚĂ.

DURD adj. v. bucălai, bucălat, dolofan, durduliu, grăsan, grăsuliu, grăsuț, plin, rotofei, rotund.

durd adj. v. BUCĂLAI. BUCĂLAT. DOLOFAN. DURDULIU. GRĂSAN. GRĂSULIU. GRĂSUȚ. PLIN. ROTOFEI. ROTUND.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

durd (dúrdă), adj. – Rotofei, rotund. Mag. durda (Cihac, II, 105; Iordan, BF, VII, 252). Cuvînt rar. – Der. durdă, s. f. (femeie dolofană; buzdugan; pușcă); durduliu, adj. (rotofei). – Cf. durduca.

Intrare: durdă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • durdă
  • durda
plural
  • durde
  • durdele
genitiv-dativ singular
  • durde
  • durdei
plural
  • durde
  • durdelor
vocativ singular
plural
Intrare: durd
durd adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • durd
  • durdul
  • durdu‑
  • durdă
  • durda
plural
  • durzi
  • durzii
  • durde
  • durdele
genitiv-dativ singular
  • durd
  • durdului
  • durde
  • durdei
plural
  • durzi
  • durzilor
  • durde
  • durdelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

durdă

  • exemple
    • Avea în spate o durdă, cum se spunea pe vremea aceea, adică o pușcă cu gura țevii ca o pîlnie. SADOVEANU, O. VIII 51.
      surse: DLRLC
    • Îi place pe cîmp neted cu durda să vîneze. ALECSANDRI, P. III 452.
      surse: DLRLC
    • El are, măi frate, Săbii lungi și late, Durdă ghintuită, Inimă-oțelită. ALECSANDRI, P. P. 63.
      surse: DLRLC

etimologie:

durd