8 definiții pentru dupăci

dupăcí1 vt [At: VICIU, S. GL. / Pzi: ~césc / E: după + -ac] 1 (Buc) A coase muchea sau tivul unei țesături pentru a le întări, după însăilare. 2 A îndoi marginea pânzei spre a o tivi. modificată

dupăcí2 vt [At: I. NEGRUZZI, S. IV, 23 / Pzi: ~césc / E: dupac] A lovi cu pumnul în spate Si: a pumni, a burduși, (reg) a tupăngi.

DUPĂCÍ, dupăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi cu pumnul; a ghionti. – Din dupac.

DUPĂCÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti.

dupăcì v. Mold. a da pumni, a ghiontui: cum l’aș dupăci! AL.

dupăcésc v. tr. (d. dupac; și bg. tupam, bat, cĭomăgesc. V. dupăĭ, îndupac, tupăngesc). Mold. Înduplec, refec, îndoĭ marginea pînzeĭ ca s’o tivesc: a dupăcĭ pînza. Fam. Bat, trag dupacĭ cuĭva la ceafă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

dupăcí vb. v. GHIONTI. IZBI. ÎMBOLDI. ÎMBRÎNCI. ÎMPINGE. ÎNGHIONTI.

dupăci Întâlnim două verbe care au această formă: unul înseamnă „a trage pumni” și e folosit în Moldova (în afară de dicționare, mai figurează în Lex. reg I, p. 101, din Rădăuți); celălalt este glosat prin „a coase cu găurele” (de asemenea atestat în dicționare; mai putem adăuga: dupăci „a coase mărunt cu mîna, mai ales la cioareci, în felul cum se coase cu mașina”, în MCD, p. 282, din Șieu-Măgheruș; Lex. reg. I, p. 12, notează nu verbul, ci substantivul dupăcele (de la Sighet), glosat prin „punctele cusăturii liniare, cu ață colorată, care dau impresia unei linii punctate”). Primul din cele două verbe, de la TDRG încoace (vezi DU, CADE), e explicat ca derivat de la dupac „lovitură cu pumnul”; acesta din urmă e lăsat fără etimologie de TDRG, dar a fost explicat; ca derivat de la dup de DU și Pascu, Suf., p. 191 (de fapt, primul autor care marchează că e vorba de o onomatopee este acad. Iorgu Iordan, BPh., I, p. 117). CADE nu s-a mulțumit cu această etimologie și propune-ca punct de plecare un scr. dupac, care, dacă există, n-are cum să justifice forma românească (va fi vrut să spună dupak ?) Gămulescu nu a acceptat această etimologie, pe drept cuvînt, deoarece e greu de admis un raport strîns între nordul Moldovei și Iugoslavia. Cît despre verbul care înseamnă „a coase”, Drăganu, DR, V, p. 361, socotește că trebuie comparat cu bg. дynчŭ „găuresc”, iar sensul „a lovi” ar veni de la „a coase”. Acad. Iorgu Iordan, loc. cit., respinge pe bună dreptate această ipoteză: „a coase” ar putea fi de la „a găuri”, dar nu poate ajunge să se transforme în „a bate”. Scriban crede, invers decît Drăganu, că de la „a lovi” s-ar fi ajuns, la „a coase”. Îndrăznesc să formulez altă explicație prin slavă, deși n-am găsit nicăieri atestat etimonul la care mă gîndesc: (ucr. ? pol. ?) do-po-šiti, de la šiti „a coase”, cu doua prefixe, lucru curent în limbile slave; tocmai de aceea cred că e posibil ca derivatul să existe undeva, și să nu fi fost trecut în dicționare. Găsesc o formă asemănătoare în năcia „a broda, a coase în relief, pe o pînză de casă”, pe care Maxim St. Mladenov (LR, XXII, p. 123) îl apropie de bg. нaшúя „a coase” (vezi însă Andrei Avram, LR, XXII, p. 193, care trimite la scr. načinjati: „a împodobi”, după ce Pașca, GL, se gândise la înțelesul primitiv de „a începe”).

Intrare: dupăci
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dupăci dupăcire dupăcit dupăcind singular plural
dupăcește dupăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dupăcesc (să) dupăcesc dupăceam dupăcii dupăcisem
a II-a (tu) dupăcești (să) dupăcești dupăceai dupăciși dupăciseși
a III-a (el, ea) dupăcește (să) dupăcească dupăcea dupăci dupăcise
plural I (noi) dupăcim (să) dupăcim dupăceam dupăcirăm dupăciserăm, dupăcisem*
a II-a (voi) dupăciți (să) dupăciți dupăceați dupăcirăți dupăciserăți, dupăciseți*
a III-a (ei, ele) dupăcesc (să) dupăcească dupăceau dupăci dupăciseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)