13 definiții pentru duium


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

duiúm sn [At: URECHE, L. I, 150 / P: du-ium / Pl: ~uri / E: tc doyum] 1 (Înv) Totalitatea bunurilor (materiale) luate prin jaf de la dușman în timp de război Si: captură, pradă. 2 Mulțime de ființe sau de lucruri. 3 (Pop; îlav) Cu (rar, în) ~ În cantitate foarte mare. 4 av În număr mare. 5 (Reg) Zestre. 6 (Reg) Bogăție.

DUIÚM s. n. Mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.). ◊ Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [Pr.: du-ium] – Din tc. doyum.

DUIÚM s. n. Mulțime, grămadă, gloată, droaie (de ființe, obiecte, întâmplări etc.). ◊ Loc. adv. Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt. [Pr.: du-ium] – Din tc. doyum.

DUIÚM s. n. Mulțime, droaie, grămadă, gloată. Trecuseră prin sate, se adunaseră oamenii, se îngroșase duiumul cu care se îndreptau spre oraș. DUMITRIU, B. F. 108. Cu chiu cu vai se supuse, merse pînă la poarta acelor palate, cu lumea duium după ei. POPESCU, B. II 61. În sfîrșit venea duiumul oastei: trăsuri, bagaje, pedestrași. NEGRUZZI, S. I 167. ◊ (Mai ales în loc. adj. și adv.) Cu duiumul = cu grămada, cu nemiluita, în număr mare. Avem și noi... rod și vite cu duiumul. DELAVRANCEA, S. 17. Șireții și înșelătorii... începură să vină la palat cu duiumul. POPESCU, B. II 4.

DUIÚM n. pop. Mulțime mare, compactă de ființe sau lucruri. ◊ Cu ~ul în număr mare; cu grămada. [Sil. du-ium] /<turc. doyum

duium n. mulțime mare (de oameni sau de lucruri): duiumul oastei NEGR.; cu duiumul, cu grămada. [Vechiu-rom. duium, jaf în răsboiu, mulțime de captivi târîți în robie = turc. DUYUM].

duĭúm n., pl. urĭ (turc. doĭum, pradă, belșug, saț). Vechĭ. Mulțime de captivĭ tîrîțĭ în robie (jaf, pradă, plean). Mulțime mare în general: duĭum de soldațĭ, de vite. Duĭumu oștiĭ, grosu armateĭ. Azĭ. Cu duĭumu (saŭ și duĭum, adv.) droaĭe, în număr mare: veneau caliciĭ cu duĭumu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUIÚM s. v. captură, pradă.

DUIUM s. grămadă, mulțime, potop, puhoi, puzderie, sumedenie, (înv. și pop.) mare, poiede, (înv. și reg.) întuneric, (reg.) posmol, tălabă, (Transilv. și Mold.) silă, (înv.) mulțit, putere, (fig.) groază, grozăvenie, grozăvie, (reg. fig.) polog. (~ de trupe dușmane.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

duiúm (-muri), s. n.1. (Înv.) Pradă, captură. – 2. Grămadă, mulțime, cantitate mare. Tc. doyom (Șeineanu, II, 163; Lokotsch 528).

Intrare: duium
  • silabație: -ium
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duium
  • duiumul
  • duiumu‑
plural
  • duiumuri
  • duiumurile
genitiv-dativ singular
  • duium
  • duiumului
plural
  • duiumuri
  • duiumurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)