2 intrări

7 definiții

duhovnicíre sf [At: HELIADE, O. II, 346 / Pl: ~ri / E: duhovnici] (Înv) Duhovnicie (2).

duhovnicí [At: VALIAN, V. / Pzi: ~icésc / E: duhovnic] (Bis) 1 vt (D. duhovnici) A primi spovedania unui credincios. 2 vr A se spovedi.

DUHOVNICÍ, duhovnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) spovedi. – Din duhovnic.

DUHOVNICÍ vb. v. mărturisi, spovedi.

A SE DUHOVNICÍ mă ~ésc intranz. înv. (despre credincioși creștini) A mărturisi unui duhovnic păcatele în vederea iertării lor; a se spovedi. /Din duhovnic

duhovnicì v. a se spovedi: prietena nu se mai duhovnicește la Căldurășani CAR.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

duhovnicí vb. v. MĂRTURISI. SPOVEDI.[1]

  1. În original, cuv. greșit tipărit: dohovnicí. LauraGellner
Intrare: duhovnici
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) duhovnici duhovnicire duhovnicit duhovnicind singular plural
duhovnicește duhovniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) duhovnicesc (să) duhovnicesc duhovniceam duhovnicii duhovnicisem
a II-a (tu) duhovnicești (să) duhovnicești duhovniceai duhovniciși duhovniciseși
a III-a (el, ea) duhovnicește (să) duhovnicească duhovnicea duhovnici duhovnicise
plural I (noi) duhovnicim (să) duhovnicim duhovniceam duhovnicirăm duhovniciserăm, duhovnicisem*
a II-a (voi) duhovniciți (să) duhovniciți duhovniceați duhovnicirăți duhovniciserăți, duhovniciseți*
a III-a (ei, ele) duhovnicesc (să) duhovnicească duhovniceau duhovnici duhovniciseră
Intrare: duhovnicire
duhovnicire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duhovnicire duhovnicirea
plural duhovniciri duhovnicirile
genitiv-dativ singular duhovniciri duhovnicirii
plural duhovniciri duhovnicirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)