2 intrări

6 definiții

duelgí vrr [At: ALECSANDRI, T. 288 / P: du-el~ / Pzi: ~lgésc / E: duelgiu] (Înv) A avea mania de a se duela.

DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).

DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A duela. Dacă n-o iubește, n-are decît a nu să duelgi pentru dînsa. ALECSANDRI, T. 1288.

!duelgí (a se ~) (înv.) (du-el-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se duelgéște, imperf. 3 sg. se duelgeá; conj. prez. 3 să se duelgeáscă

duelgí vb. (sil. du-el-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duelgésc, imperf. 3 sg. duelgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. duelgeáscă

Intrare: duelgi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) duelgi duelgire duelgit duelgind singular plural
duelgește duelgiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) duelgesc (să) duelgesc duelgeam duelgii duelgisem
a II-a (tu) duelgești (să) duelgești duelgeai duelgiși duelgiseși
a III-a (el, ea) duelgește (să) duelgească duelgea duelgi duelgise
plural I (noi) duelgim (să) duelgim duelgeam duelgirăm duelgiserăm, duelgisem*
a II-a (voi) duelgiți (să) duelgiți duelgeați duelgirăți duelgiserăți, duelgiseți*
a III-a (ei, ele) duelgesc (să) duelgească duelgeau duelgi duelgiseră
Intrare: duelgire
duelgire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duelgire duelgirea
plural duelgiri duelgirile
genitiv-dativ singular duelgiri duelgirii
plural duelgiri duelgirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)