2 intrări

3 definiții

duculí v vz ducului

duculuí vrim [At: NOVACOVICIU, C.B. I, 9 / V: ~lí / Pzi: 3 ~éște / E: mg dukláni] (Reg) 1-2 A se cuveni.

duculuí (-uésc, -ít), vb. – A conveni, a fi potrivit. – Var. duculi. Mag. dukálni (Candrea). În Trans.

Intrare: ducului
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ducului
  • duculuire
  • duculuit
  • duculuind
singular plural
  • duculuiește
  • duculuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • duculuiesc
(să)
  • duculuiesc
  • duculuiam
  • duculuii
  • duculuisem
a II-a (tu)
  • duculuiești
(să)
  • duculuiești
  • duculuiai
  • duculuiși
  • duculuiseși
a III-a (el, ea)
  • duculuiește
(să)
  • duculuiască
  • duculuia
  • ducului
  • duculuise
plural I (noi)
  • duculuim
(să)
  • duculuim
  • duculuiam
  • duculuirăm
  • duculuiserăm
  • duculuisem
a II-a (voi)
  • duculuiți
(să)
  • duculuiți
  • duculuiați
  • duculuirăți
  • duculuiserăți
  • duculuiseți
a III-a (ei, ele)
  • duculuiesc
(să)
  • duculuiască
  • duculuiau
  • ducului
  • duculuiseră
duculi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: duculuit
duculuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duculuit
  • duculuitul
  • duculuitu‑
  • ducului
  • duculuita
plural
  • duculuiți
  • duculuiții
  • duculuite
  • duculuitele
genitiv-dativ singular
  • duculuit
  • duculuitului
  • duculuite
  • duculuitei
plural
  • duculuiți
  • duculuiților
  • duculuite
  • duculuitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)