2 intrări

3 definiții

duculuí vrim [At: NOVACOVICIU, C.B. I, 9 / V: ~lí / Pzi 3: ~éște / E: mg dukláni] (Reg) 1-2 A se cuveni.

duculuí (-uésc, -ít), vb. – A conveni, a fi potrivit. – Var. duculi. Mag. dukálni (Candrea). În Trans.

Intrare: ducului
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ducului duculuire duculuit duculuind singular plural
duculuiește duculuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) duculuiesc (să) duculuiesc duculuiam duculuii duculuisem
a II-a (tu) duculuiești (să) duculuiești duculuiai duculuiși duculuiseși
a III-a (el, ea) duculuiește (să) duculuiască duculuia ducului duculuise
plural I (noi) duculuim (să) duculuim duculuiam duculuirăm duculuiserăm, duculuisem*
a II-a (voi) duculuiți (să) duculuiți duculuiați duculuirăți duculuiserăți, duculuiseți*
a III-a (ei, ele) duculuiesc (să) duculuiască duculuiau ducului duculuiseră
duculi
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: duculuit
duculuit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duculuit duculuitul ducului duculuita
plural duculuiți duculuiții duculuite duculuitele
genitiv-dativ singular duculuit duculuitului duculuite duculuitei
plural duculuiți duculuiților duculuite duculuitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)