13 definiții pentru dual
din care- explicative (8)
- morfologice (4)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DUAL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.
DUAL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
dual sn [At: DEX / P: du-al / Pl: ~e / E: fr duel, lat dualis] Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte sau ființe alcătuind de obicei o pereche.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DUAL s. n. (Gram.) Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare dintr-o speță sau de o pereche de obiecte. Limba veche slavă posedă dualul.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DUAL s.n. Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare din aceeași speță sau de o pereche de obiecte. [Pron. du-al, pl. -luri, -le. / < lat. dualis, cf. it. duale].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DUAL, -Ă I. adj. care prezintă dualitate; dublu. ◊ (despre două noțiuni matematice) de aceeași natură, obținute una din cealaltă prin același procedeu. II. s. n. număr gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de singular și plural, prin care se arată că este vorba de două exemplare din aceeași specie sau de o pereche de obiecte. (< fr. dual, lat. dualis)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
DUAL n. Număr gramatical folosit în unele limbi când e vorba numai de două ființe sau lucruri. [Sil. du-al] /<fr. duel, lat. dualis
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
dual n. Gram. număr ce deseamnă două persoane sau două lucruri.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
* duál, -ă adj. (lat. dualis). De doĭ: număr dual. S.n., pl. e. Gram. Număr care în unele limbĭ, maĭ ales în cea grecească, arată doŭă persoane saŭ lucrurĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
+dual1 adj. m., pl. duali; f. duală, pl. duale
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de cata
- acțiuni
dual2 s. n., pl. duale
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
dual s. n., pl. duale
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
dual s. n., pl. duale
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
DUAL s. n. (< lat. dualis < duo „doi”, cf. it. duale): număr gramatical caracteristic limbilor vechi (sanscrita, greaca veche, slava veche), sârbei lusaciene și slovenei actuale, deosebit de singular și de plural, prin care se arată două exemplare din aceeași speță sau o pereche de obiecte.
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
- silabație: du-al
substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
dual, dualesubstantiv neutru
- 1. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Limba veche slavă posedă dualul. DLRLC
-
- 2. Care prezintă dualitate. MDN '00sinonime: dublu
- 2.1. (Despre două noțiuni matematice) De aceeași natură, obținute una din cealaltă prin același procedeu. MDN '00
-
etimologie:
- duel DEX '98 DEX '09
- dualis DEX '09 DEX '98 DN