2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.

DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Înv.) Al dușmanilor, privitor la dușmani. ♦ Dușmănos. – Dușman + suf. -esc.

dușmănesc, ~ească a [At: LB / Pl: ~ești / E: dușman + -esc] 1 Care are o atitudine dușmănoasă. 2 Specific dușmanului (1). 3 Referitor la dușman (1). 4 Care aparține dușmanului (1).

DUȘMĂNÉSC, -EÁSCĂ, dușmănești, adj. (Învechit) Rău-voitor, ostil, vrăjmaș; al dușmanilor. Cetatea... purtînd pe zidurile sale urmele boambelor dușmănești, rămase singură. NEGRUZZI, S. I 175. Nu-i pasă Nici de cursă dușmănească, Nici de oaste-mpărătească. ALECSANDRI, P. P. 124.

DUȘMĂNÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic pentru dușmani; de dușman; vrăjmășesc; inamic. /dușman + suf. ~esc

dușmănesc a. ce vine dela un dușman, ostil: gând dușmănesc.

1) dușmănésc, -eáscă adj. Ostil, inamic, de dușman: trupe dușmăneștĭ.

2) dușmănésc v. tr. (d. dușman). Urăsc. V. refl. Mă urăsc reciproc: aceștĭ oamenĭ se dușmănesc.

DUȘMĂNÍ, dușmănesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A avea sentimente de ură față de cineva (sau de ceva); a (se) urî. – Din dușman.

DUȘMĂNÍ, dușmănesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A avea sentimente de ură față de cineva (sau de ceva); a (se) urî. – Din dușman.

dușmăní vtr [At: EMINESCU, N. 5 / Pzi: ~nésc / E: dușman] 1-2 A avea sentimente de ură (față de cineva sau ceva) Si: a (se) urî.

DUȘMĂNÍ, dușmănesc, vb. IV. Tranz. A avea sentimente ostile față de cineva; a urî. A învățat-o și pe fată să ne dușmănească. STANCU, D. 31. Sînt dușmănit și prigonit de măria-sa. SADOVEANU, Z. C. 152. [Se duse] să se bată el singur cu oștile împăratului, ce-l dușmănea pe tată-său. EMINESCU, N. 5. ◊ Refl. reciproc. Am fost vecine... și ne-am dușmănit. CAMILAR, N. I 87. Ne-am dușmănit fără nici o pricină cu vecinii noștri. ALECSANDRI, T. II 16.

A DUȘMĂNÍ dușmănésc tranz. A trata ca pe un dușman; a vrăjmăși. /Din dușman

A SE DUȘMĂNÍ mă ~ésc intranz. A se afla în relații de dușmănie (unul cu altul); a trăi în vrajbă; a se vrăjmăși; a se uri; a se învrăjbi; a se dezbina. /Din dușman

dușmănì v. a fi dușman cuiva: îl dușmănește rău.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dușmănésc (înv.) adj. m., f. dușmăneáscă; pl. m. și f. dușmănéști

dușmănésc adj. m., f. dușmăneáscă; pl. m. și f. dușmănéști

dușmăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dușmănésc, imperf. 3 sg. dușmăneá; conj. prez. 3 să dușmăneáscă

dușmăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dușmănésc, imperf. 3 sg. dușmăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dușmăneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUȘMĂNÉSC adj. v. dușmănos, inamic, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, vrăjmaș.

dușmănesc adj. v. DUȘMĂNOS. INAMIC. NEPRIETENESC. NEPRIETENOS. OSTIL. POTRIVNIC. VRĂJMAȘ.

arată toate definițiile

Intrare: dușmănesc
dușmănesc adjectiv
adjectiv (A81)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dușmănesc
  • dușmănescul
  • dușmănescu‑
  • dușmănească
  • dușmăneasca
plural
  • dușmănești
  • dușmăneștii
  • dușmănești
  • dușmăneștile
genitiv-dativ singular
  • dușmănesc
  • dușmănescului
  • dușmănești
  • dușmăneștii
plural
  • dușmănești
  • dușmăneștilor
  • dușmănești
  • dușmăneștilor
vocativ singular
plural
Intrare: dușmăni
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dușmăni
  • dușmănire
  • dușmănit
  • dușmănitu‑
  • dușmănind
  • dușmănindu‑
singular plural
  • dușmănește
  • dușmăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dușmănesc
(să)
  • dușmănesc
  • dușmăneam
  • dușmănii
  • dușmănisem
a II-a (tu)
  • dușmănești
(să)
  • dușmănești
  • dușmăneai
  • dușmăniși
  • dușmăniseși
a III-a (el, ea)
  • dușmănește
(să)
  • dușmănească
  • dușmănea
  • dușmăni
  • dușmănise
plural I (noi)
  • dușmănim
(să)
  • dușmănim
  • dușmăneam
  • dușmănirăm
  • dușmăniserăm
  • dușmănisem
a II-a (voi)
  • dușmăniți
(să)
  • dușmăniți
  • dușmăneați
  • dușmănirăți
  • dușmăniserăți
  • dușmăniseți
a III-a (ei, ele)
  • dușmănesc
(să)
  • dușmănească
  • dușmăneau
  • dușmăni
  • dușmăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dușmănesc

etimologie:

  • Dușman + sufix -esc.
    surse: DEX '98 DEX '09

dușmăni

  • 1. A avea sentimente de ură față de cineva (sau de ceva); a (se) urî.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: urî vrăjmăși antonime: prieteni attach_file 5 exemple
    exemple
    • A învățat-o și pe fată să ne dușmănească. STANCU, D. 31.
      surse: DLRLC
    • Sînt dușmănit și prigonit de măria-sa. SADOVEANU, Z. C. 152.
      surse: DLRLC
    • [Se duse] să se bată el singur cu oștile împăratului, ce-l dușmănea pe tată-său. EMINESCU, N. 5.
      surse: DLRLC
    • Am fost vecine... și ne-am dușmănit. CAMILAR, N. I 87.
      surse: DLRLC
    • Ne-am dușmănit fără nici o pricină cu vecinii noștri. ALECSANDRI, T. II 16.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • dușman
    surse: DEX '98 DEX '09