dușcă (-ște), s. f. – Înghițitură, sorbitură. Sl., cf., sb. za dušak „fără să respire”, slov. dušek, ceh. duškem, pol. duszkiem, rus. duška „răgaz” (Cihac, II, 104; Conev 91). Cf. duh. Din aceeași familie face parte dușnic, s. n. (Olt., răsuflătoare, valvulă; fumar), din bg., sb. dušnik (Candrea; Conev 63).