2 intrări

11 definiții

driblat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dribla] 1-2 (Rar) Driblare (1-2).

driblat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: dribla] 1 (Spt; d. jucători) Care a fost depășit (fiind indus în eroare) de adversar, fără a intra în posesia mingii sau a pucului Si: fentat. 2 (Fam; pgn) Înșelat2.

dribla vt [At: DA ms / Pzi: ~léz / E: fr dribler] 1 (Spt) A depăși unul sau mai mulți adversari, strecurându-se (prin inducerea în eroare) cu mingea sau pucul, fără a permite ca echipa adversă să intre în posesia acesteia sau a acestuia și fără a pasa unui coechipier. 2 (Fam; pgn) A înșela.

DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.[1]

  1. În original, incorect: Din fr. dribbler. cata

DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A purta mingea cu multă abilitate, evitînd un adversar care stă în cale. X face greșeala de a dribla prea mult. ◊ Tranz. După ce a driblat pe fundaș, a tras în colțul drept al porții.

driblá (a ~) (dri-bla) vb., ind. prez. 3 dribleáză

driblá vb. (sil. -bla), ind. prez. 1 sg. dribléz, 3 sg. și pl. dribleáză

DRIBLÁ vb. I. intr. (Sport) A conduce mingea cu abilitate, având un adversar care stă în cale. [< fr. dribbler, cf. engl. dribble].

DRIBLÁ vb. I. intr. a conduce mingea cu abilitate, executând lovituri scurte cu piciorul (la fotbal), cu mâna (la handbal, baschet), sau cu crosa (la hochei), cu mișcări înșelătoare, pentru a putea evita adversarul. II. tr. a-și înșela, a-și depăși adversarul. ◊ (p. ext.; fam.) a păcăli, a-și înșela (< fr. dribbler, engl. dribble)

A DRIBLÁ ~éz 1. intranz. (la fotbal, handbal, baschet, hochei) A conduce mingea sau pucul cu abilitate, ocolind adversarii. 2. tranz. 1) (adversari) A depăși prin conducerea abilă a mingii sau a pucului. 2) fam. (persoane) A face să ia un neadevăr drept adevăr; a păcăli; a amăgi; a înșela; a minți. /<fr. dribler

Intrare: dribla
  • silabație: -bla
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dribla
  • driblare
  • driblat
  • driblând
singular plural
  • driblea
  • driblați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • driblez
(să)
  • driblez
  • driblam
  • driblai
  • driblasem
a II-a (tu)
  • driblezi
(să)
  • driblezi
  • driblai
  • driblași
  • driblaseși
a III-a (el, ea)
  • driblea
(să)
  • dribleze
  • dribla
  • driblă
  • driblase
plural I (noi)
  • driblăm
(să)
  • driblăm
  • driblam
  • driblarăm
  • driblaserăm
  • driblasem
a II-a (voi)
  • driblați
(să)
  • driblați
  • driblați
  • driblarăți
  • driblaserăți
  • driblaseți
a III-a (ei, ele)
  • driblea
(să)
  • dribleze
  • driblau
  • dribla
  • driblaseră
Intrare: driblat
driblat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • driblat
  • driblatul
  • driblatu‑
  • dribla
  • driblata
plural
  • driblați
  • driblații
  • driblate
  • driblatele
genitiv-dativ singular
  • driblat
  • driblatului
  • driblate
  • driblatei
plural
  • driblați
  • driblaților
  • driblate
  • driblatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate – (arată)