4 intrări

51 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DRAGA, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DRAGA, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

draga vt [At: ANTIPA, P. 271 / Pzi: ~aghez / E: fr draguer] 1 (Fșa; c.i. cursuri de ape, canale, porturi etc.) A săpa cu ajutorul dragelor (1) fundul unei ape și a îndepărta materialul rezultat în vederea înlesnirii navigației, a executării unor lucrări etc. 2 A curăța de mine marine o cale navigabilă.

DRAGA, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga sub apă și a scoate materialul săpat cu ajutorul acesteia. 2. A curăța de mine o cale navigabilă.

DRAGA vb. I. tr. 1. A săpa sub apă și a îndepărta materialul săpat cu ajutorul unei drage. 2. A curăța de mine o cale navigabilă. [< fr. draguer, it. dragare].

DRAGA vb. tr. 1. a săpa sub apă și a îndepărta materialul săpat cu ajutorul unei drage. 2. a curăța de mine o cale navigabilă. (< fr. draguer)

draga vb. I (franțuzism; fig.) A agăța (de obicei femei) ◊ „În Franța, [X] draghează și este mulțumit de izbânzile sale sexuale.” Lit. 2022/94 p. 5 (din fr. draguer, it. dragare; DMN 1969, PN, DFAP 1978)

A DRAGA ~ghez tranz. 1) (fundul unei ape) A săpa cu draga. 2) (căi navigabile) A curăța de mine; a demina cu draga. /<fr. draguer

DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi.Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DRAGĂ, drage, s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague.

DRAGĂ, drage, s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague.

drag, ~ă [At: COD. VOR. 190 / Pl: ~agi, ~age / E: vsl драгу] 1 a (Înv) Scump. 2 a Neprețuit pentru cineva care îl iubește. 3 a (Înv; îe) A-i fi cuiva ~ a... sau să... A-i plăcea cuiva mult să facă ceva. 4 a (Înv; îae) A se simți atras spre ceva. 5 a (Pop; îe) A-i cădea ~ (cuiva) A trezi dragostea cuiva. 6 a (Pop; îe) A prinde ~ de (sau pe) cineva A se îndrăgosti (de cineva). 7 a (Pop; îe) A avea (pe cineva) ~ A iubi (pe cineva). 8 a (Reg; îe) A se avea ~agi A se iubi unul pe altul. 9 a (Îe) Când ți-e lumea (sau viața) mai ~ă Se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută, atunci când totul mergea bine. 10 a (Pop; îe) ~ă Doamne Vorba vine. 11 sf (Fam) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite. 12 smf (Fam) Termen folosit când se vorbește despre o persoană iubită. 13 smf (Fam; adesea irn) Termen generic de adresare. 14 a Care exprimă iubire, prețuire. 15 a Care este plin de afecțiune. 16 a Plăcut ochiului. 17 a (Îe) Cu ~ă inimă Din toată inima. 18 a (Îae) Cu multă plăcere. 19 a (Înv; îe) Cu ~ă voie De bună voie. 20 a (Înv; îae) Cu plăcere. 21 smf Persoană care iubește pe cineva Si: iubit, (pop) mândru. 22 sn (Pop) Dragoste (1). 23 sn (Îlav) Cu (mare, mult, atât etc.) ~ Cu iubire. 24 sn (Îal) Cu (multă) plăcere. 25 sn (Îrg; îal) Cu blândețe. 26 sn (Pop; îlav) Cu tot ~ul Cu toată plăcerea. 27 sn (Îrg; îal) Cu tot dinadinsul. 28 sn (Îrg; îlav) În ~ul lelii Fără rost. 29 sn (Pfm; îlpp) De ~ul... Pentru. 30-31 sn (Îal) Din dragoste sau din prietenie pentru cineva. 32 sn (Pop; îe) (A fi sau a-i fi) mai mare ~ul (să...) (A fi sau a resimți) mare plăcere (să...). 33 sf (Pop; îcs) ~ă și iar ~ă Dans popular nedefinit mai de aproape. 34 sf (Pop; îacs) Melodie după care se execută dansul „dragă și iar dragă” (33). 35 sf (Bot; reg; îc) ~ă-Mărioară Papucul-domnișoarei (Impatiens sultani).

dra sf [At: DUNĂREANU, CH. 223 / Pl: ~age, (pop; nrc) ~agi / E: fr drague] 1 Navă special amenajată cu care se draghează (1). 2 Aparatură de dragaj (1). 3 Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. 4 (Îs) ~ de mine Aparatură tehnică de luptă cu ajutorul căreia se curăță minele dintr-o anumită regiune a mării sau a unui fluviu. 5 (Rar) Draglină. modificată

DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi.Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DRAG2, -Ă, dragi, adj. 1. (Despre persoane sau lucruri) Iubit, scump, neprețuit. Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. ◊ (Mai ales construit cu verbul «a fi» și cu dativul pronumelui personal conjunct) Mi-a fost viața dragă. CAMILAR, N. I 141. Ea rîde-n plînsul meu! Dar ea atîta știe! Eu știu: Mi-e dragă și n-aș vrea să-mi fie dragă, Dar dragă dacă nu mi-ar fi, aș vrea să-mi fie! COȘBUC, P. I 174. [Îi] erau dragi cărțile. NEGRUZZI, S. I 81. ◊ (Cu altă construcție) Eram dragă la oricine, Iar acum fug toți de mine. ALECSANDRI, T. I 339. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag să... = a-i plăcea mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului. SADOVEANU, P. M. 50. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască, Caprele să rătăcească Prin pădurile de fag! COȘBUC, P. II 167. Niciodată nu găsise o cameră să-i placă, să-i fie drag să stea acasă. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. A cădea drag (cuiva) v. cădea. A avea (pe cineva) drag = a iubi (pe cineva). Vai de mine, ce să fac... Că n-am pe nimenea drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? – Eu îți spui de la inimă Că nu-ți bagă nici o vină... Ci te are Dragă tare! id. ib. 271. A se avea dragi = a se iubi unul pe altul. Se aveau dragi de multă vreme. A prinde (pe cineva) drag = a se îndrăgosti (de cineva). Las’să văd și cum se leagă Dragosteadar știu eu bine!... Hai, mă prind feciorii dragă Și pe mine! COȘBUC, P. I 104. A-i fi drag (cuiva) ca ochii din cap v. ochi. A-i fi drag (cuiva) ca sarea în ochi v. sare. Cînd ți-e lumea mai dragă (atunci se întîmplă ceva neplăcut) = cînd ești mai fericit, cînd te simți mai bine (atunci ești contrariat de ceva). ◊ (Adverbial) Priveam în juru-mi noroadele albastre, albe și gălbioare, roșii și cafenii, care-și trăiau atît de drag ziua lor. GALACTION, O. I 39. ◊ (Substantivat) Stai liniștită, draga mamei. BUJOR, S. 49. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. S-alerge-acum aice Dragul mîndrei, Făt-Frumos. ALECSANDRI, P. A. 37. (Ironic) Mai mîncă... o dragă de bătaie. RETEGANUL, P. III 29. ◊ (Cu un vocativ sg., în forma feminină pentru amîndouă genurile; adesea cu sens atenuat) Dragă codrule, te las... Plec pe căi străine. IOSIF, P. 54. Ei, jupîneșică dragă, asta nu se poate spune. CREANGĂ, P. 122. Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l. EMINESCU, O. I 102. (În expr.) Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa, chipurile. Și ne punem, dragă doamne, la învățat. CREANGĂ, A. 110. Pune mîna pe capu ei, ca și cum, dragă doamne, o ar descînta. EMINESCU, L. P. 201. ♦ (Substantivat, familiar, la vocativ, în forma feminină pentru amîndouă genurile) Termen de afecțiune cu care te adresezi cuiva. E-un miros de brad, mă dragă, de te amețește. CAMIL PETRESCU, T. I 41. Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii. EMINESCU, O. I 100. ◊ (Rar la masculin) Apoi uite, dragule, că ai scos producție frumoasă. DAVIDOGLU, M. 42. 2. Plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Și Ținteș cel cu trainic rost Cu Lia lui sosit a fost... Și alții, doamne! Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint! COȘBUC, P. I 55. Aminte să-ți aduci De-ale noastre vorbe dulci, De-ale noastre dragi cuvinte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 267. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, din toată inima, foarte bucuros. Vă poftim cu dragă inimă la sărăcia noastră. SADOVEANU, Z. C. 34.

DRAG 3, -Ă, dragi, -e, s. m. și f. Iubit, iubită. Așa mi s-a părut... dar nu e dragul, Și pașii de pe drum s-au depărtat. CAZIMIR, L. U. 56. Patru plopi ascund în umbră casa dragei mele. TOPÎRCEANU, B. 75. Numai dorul mai colindă, Dorul tînăr și pribag: Tainic se-ntîlnește-n prag, Dor cu dor să se cuprindă, Drag cu drag. COȘBUC, P. I 49. Dragul dulce-al vieții mele La oaste s-a dus Și de-atuncea soare, stele, Toate au apus. BOLINTINEANU, O. 48. ♦ (La pl. m.) Pereche de îndrăgostiți. Cine desparte doi dragi, Ducă-i corbii carnea-n fagi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281.

DRAGĂ, drage, s. f. 1. Instalație plutitoare cu care se sapă sub apă și se scoate materialul săpat sau cu care se scot și se spală minereurile de aur, cositor și platină. O dragă gigantică lucra adîncind canalul navigabil. BART, E. 110. 2. Instrument constînd dintr-un fel de sac sau plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. Crustaceii prinși cu draga sînt mult mai greu de ales. FAUNA R.P.R. Î. I 160. 3. Dispozitiv cu care se înlătură de pe o cale navigabilă minele depuse în timp de război. Dragă de mine.

DRA s.f. 1. Instalație plutitoare folosită pentru a săpa sub apă și pentru a îndepărta nisipul, pietrele și alte depuneri care împiedică navigația. 2. Plasă de formă specială cu care se pescuiesc vietățile de pe fundul apelor. 3. Dispozitiv (format dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. [Pl. -ge. / < fr. drague, it. draga, cf. engl. drag – a trage].

DRA s. f. 1. navă special echipată pentru dragarea sub apă. 2. plasă de formă specială cu care se colectează exemplare din flora și fauna subacvatică. 3. dispozitiv (dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. (< fr. drague)

dragă-aspiratoare s. f. (tehn.) Dragă cu funcție de aspirator ◊ „O dragă-aspiratoare, capabilă să aspire câteva tone de nisip pe oră.” I.B. 7 VIII 67 p. 4 (după fr. drague aspirante / aspiratrice; D.Tr., DTP)

DRAG2 ~gă (~gi) 1) și substantival (despre persoane) Care este (foarte) scump; la care cineva ține (foarte) mult; iubit. ◊ A-i fi cuiva ~ ca ochii din cap a iubi pe cineva foarte mult. A-i fi ~ ca sarea-n ochi a nu putea suferi pe cineva. Când ți-e lumea mai ~gă când ți-e mai bine; când ești mai fericit. 2) Care produce plăcere; plăcut. /<sl. dragu

DRAGĂ ~ge f. 1) Navă utilată cu instalații speciale pentru săparea sub apă, în vederea curățării sau adâncirii fundului unei ape. 2) Instalație plutitoare, destinată exploatării zăcămintelor aluvionare (de aur, wolfram, diamante etc.). 3) Dispozitiv special pentru înlăturarea minelor (de pe o cale navigabilă). /<fr. drague

drag a. prea iubit, scump: dragii mei copii; a-i fi drag, a iubi mult pe cineva, a avea mare plăcere pentru ceva: ți-era drag să te uiți la el. [Slav. DRAGŬ, scump, prețios]. ║ n. iubire mare: mor de dragul tău.

dragă f. (termen de marină) mașină de scos la suprafață nămol, pietre: dragajul canalului Sulina se practică cu două drage de o capacitate medie de 2800 tone fiecare (= fr. drague).

dragă m. și f. termen de gingășie ce se dă indiferent bărbaților sau femeilor: ascultă-mă, dragă; dragă Doamne! exclamațiune ironică, chipurile: începusem și eu, dragă Doamne, a mă ridica băiețaș CR.

drag, -ă adj., f. pl. ĭ (vsl. dragŭ, bg. sîrg. drag, de unde și ung. drága, scump). Iubit, simpatic: dragiĭ meĭ copiĭ. Mĭ-e drag, îl, o iubesc. Mĭ-e drag să mă uĭt la el, ĭmi place. Drag ca ochiĭ din cap, foarte drag. A face cu dragă inimă, cu toată dispozițiunea. Cînd țĭ-e lumea maĭ dragă, cînd eștĭ maĭ fericit; cînd aĭ maĭ mare nevoĭe. Dragă! termin de gingășie invariabil uzitat numaĭ la voc. singular adresat indiferent bărbaților saŭ femeilor: Dragă Ioane, Marie; dragă tată, mamă. Dragă Doamne (scumpe Dumnezeule), expresiune ironică îld. „ca să zicem așa, așa zicînd”?: avem un prefect, dragă Doamne! Cu drag, cu plăcere, cu bucurie: a munci cu drag. De dragu cuĭva, unuĭ lucru, p. plăcerea luĭ, din dragoste p. el.

* drágă f., pl. e (fr. drague, engl. drag). Mașină de scos nomolu saŭ de adîncit terenu din fundu apelor.

* draghéz, a - v. tr. (fr. draguer). Curăț de nomol saŭ de nisip: a draga un rîŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

draga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. draghez, 3 draghea; conj. prez. 1 sg. să draghez, 3 să dragheze

draga (a ~) vb., ind. prez. 3 draghea

draga vb., ind. prez. 1 sg. draghez, 3 sg. și pl. draghea

drag1 adj. m., voc. drag (prieten ~)/dra (~ prietene, frate ~), pl. dragi, art. dragii; f. dra, g.-d. art. dragii (~ mele fiice), voc. dra (prietenă ~, ~ prietenă), pl. dragi, art. dragile (~ mele fiice) (și: drag nouă)

dra2 (navă) s. f., g.-d. art. dragei; pl. drage

+dra3 (termen de adresare) s. m. și f.

+dra1 (fată/femeie dragă) s. f., art. draga (~ lui/mamei/mea), g.-d. art. dragii; pl. dragi, art. dragile (~ mele/mamei)

+dragă Doamne (pasămite) loc. adv.

drag1 adj. m., voc. neart. drag, dragă (prieten drag, dragă prietene, frate dragă), pl. dragi, art. dragii; f. dragă, g.-d. art. dragii (~ mele fiice), pl. dragi, art. dragile (~ mele fiice)

dra (navă) s. f., g.-d. art. dragei; pl. drage

drag adj. m., pl. dragi, art. dragii; f. dragă, g.-d. art. dragii, pl. dragi, art. dragile

dra (navă) s. f., g.-d. art. dragei; pl. drage

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DRAG adj., s. 1. adj. iubit, îndrăgit, scump, (fig.) dulce. (Ființă ~.) 2. s. iubit, scump. (~ul meu!) 3. adj. iubit, îndrăgit, scump. (Lucruri ~.) 4. adj. v. afectuos.

DRAG adj., s. 1. adj. iubit, scump, (fig.) dulce. (Ființă ~.) 2. s. iubit, scump. (~ meu!) 3. adj. iubit, îndrăgit, scump. (Lucruri ~.) 4. adj. afectuos, dezmierdător, drăgăstos, duios, iubitor, mîngîietor, tandru, (înv.) mîngîios, (fig.) cald. (Îi șoptea cuvinte ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

drag (dragă), adj. – Iubit, scump. Sl. dragŭ „prețios” (Mikosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 175; Cihac, II, 100); cf. bg., sb. drag, mag. drága. Vocativul m. sună dragă, ca f.; după Tiktin, această anomalie se explică prin proveniența din n. sl. drago.Der. drag, s. n. (amor); drag, s. m. (iubit, îndrăgostit); drăgălaș, adj. (frumos, fermecător, încîntător); drăgălășenie (var. drăgălășie), s. f. (farmec, atracție, grație); drăguț, adj. (amabil; drăgălaș; s. m., îndrăgostit); drăgălău (var. sdrăngălău), s. m. (crai, curtezan), termen depreciativ, der cu un suf. expresiv (Iordan, BF, VII, 244); îndrăgi, vb. (a iubi); îndrăgosti, vb. refl. (a prinde drag de cineva). Aceleiași rădăcini pare a-i aparține Drăgaică, s. f. (larve; iele; sînziană, Galium Verum, plantă care protejează împotriva larvelor; sărbătoare de 24 iunie; dans tipic), care ar putea fi un eufemism bazat pe drag, cu suf. -oaică, ca strigoaică (etimon necunoscut, după Tiktin și Candrea; din bg. dragaika după Conev 58 și 104 și Scriban; dar cuvîntul bg. poate proveni din rom.). Drăgănele, s. f. pl. (farmece, atracție; varietate de struguri), provine din sb. draganela, dragunela, în privința celui de-al doilea sens, pare der. internă de la drag cu primul. Nu este clară der. de la dragavei, s. m. (măcriș, Rumex crispus); după Tiktin, ar fi în legătură cu sb. draga „vale”. Cf. dragoste.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DRAG (sec. 14), voievod din Maramureș, asociat fratelui său Balc. Fiul lui Sas. Ctitor al mănăstirii din Peri.

PATRIAE SOLUM OMNIBUS CARUM EST (lat.) pământul patriei este drag tuturora – Cicero, „In Catilinam”, IV, 7, 16.

Dem Menschen ist ein Mensch noch immer lieber, als ein Engel (germ. „Omului îi este totdeauna mai drag un om decît un înger”) Lessing, în poemul dramatic Nathan Înțeleptul (act. I, sc. 1) – Le rostește eroul principal în discuția pe care o are cu Daia despre creștini, evrei și musulmani, despre oameni în general. Cînd fata îi spune că templierul creștin parcă nici n-ar fi un pămîntean, ci un înger, Nathan îi răspunde: „Crede-mă, Daia, omului îi este mult mai iubit un om decît un înger...” (traducerea: Lucian Blaga). Cuvintele sînt folosite ca un elogiu adus omului și omeniei. LIT.

Patriae solum omnibus carum est (lat. „Pămîntul patriei e scump tuturor”) – Cicero, în Catilinare (IV, 7). LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

drag ca sarea-n ochi expr. nesuferit.

Intrare: draga
verb (VT205)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • draga
  • dragare
  • dragat
  • dragatu‑
  • dragând
  • dragându‑
singular plural
  • draghea
  • dragați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • draghez
(să)
  • draghez
  • dragam
  • dragai
  • dragasem
a II-a (tu)
  • draghezi
(să)
  • draghezi
  • dragai
  • dragași
  • dragaseși
a III-a (el, ea)
  • draghea
(să)
  • dragheze
  • draga
  • dragă
  • dragase
plural I (noi)
  • dragăm
(să)
  • dragăm
  • dragam
  • dragarăm
  • dragaserăm
  • dragasem
a II-a (voi)
  • dragați
(să)
  • dragați
  • dragați
  • dragarăți
  • dragaserăți
  • dragaseți
a III-a (ei, ele)
  • draghea
(să)
  • dragheze
  • dragau
  • draga
  • dragaseră
Intrare: drag (adj.)
drag1 (adj., f.pl. -i) adjectiv admite vocativul
adjectiv (A77)
Surse flexiune: DOOM 2
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • drag
  • dragul
  • dragu‑
  • dra
  • draga
plural
  • dragi
  • dragii
  • dragi
  • dragile
genitiv-dativ singular
  • drag
  • dragului
  • dragi
  • dragii
plural
  • dragi
  • dragilor
  • dragi
  • dragilor
vocativ singular
  • dragule
  • dra
  • dra
plural
  • dragilor
  • dragilor
drag2 (adj., f.pl. -e) adjectiv admite vocativul
adjectiv (A11)
Surse flexiune: DEX '09, DLRLC
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • drag
  • dragul
  • dragu‑
  • dra
  • draga
plural
  • dragi
  • dragii
  • drage
  • dragele
genitiv-dativ singular
  • drag
  • dragului
  • drage
  • dragei
plural
  • dragi
  • dragilor
  • drage
  • dragelor
vocativ singular
  • dragule
  • dra
plural
  • dragilor
  • dragelor
a-drag adverb
adverb (I8)
  • a-drag
Intrare: dragă (navă)
dragă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F6)
Surse flexiune: DEX '09, DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dra
  • draga
plural
  • drage
  • dragele
genitiv-dativ singular
  • drage
  • dragei
plural
  • drage
  • dragelor
vocativ singular
plural
Intrare: dragă (persoană)
substantiv feminin (F47)
Surse flexiune: DOOM 2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dra
  • draga
plural
  • dragi
  • dragile
genitiv-dativ singular
  • dragi
  • dragii
plural
  • dragi
  • dragilor
vocativ singular
  • dra
  • drago
plural
  • dragilor
dragă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F6)
Surse flexiune: DEX '09, DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dra
  • draga
plural
  • drage
  • dragele
genitiv-dativ singular
  • drage
  • dragei
plural
  • drage
  • dragelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

draga, draghezverb

  • 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

drag, draadjectiv

  • 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. DLRLC
    • format_quote Mi-a fost viața dragă. CAMILAR, N. I 141. DLRLC
    • format_quote Ea rîde-n plînsul meu! Dar ea atîta știe! Eu știu: Mi-e dragă și n-aș vrea să-mi fie dragă, Dar dragă dacă nu mi-ar fi, aș vrea să-mi fie! COȘBUC, P. I 174. DLRLC
    • format_quote [Îi] erau dragi cărțile. NEGRUZZI, S. I 81. DLRLC
    • format_quote Eram dragă la oricine, Iar acum fug toți de mine. ALECSANDRI, T. I 339. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Priveam în juru-mi noroadele albastre, albe și gălbioare, roșii și cafenii, care-și trăiau atît de drag ziua lor. GALACTION, O. I 39. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Stai liniștită, draga mamei. BUJOR, S. 49. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat S-alerge-acum aice Dragul mîndrei, Făt-Frumos. ALECSANDRI, P. A. 37. DLRLC
    • format_quote ironic Mai mîncă... o dragă de bătaie. RETEGANUL, P. III 29. DLRLC
    • 1.1. Cu un vocativ singular, în forma feminină pentru amândouă genurile; este folosit adesea cu sens atenuat. DLRLC
      • format_quote Dragă codrule, te las... Plec pe căi străine. IOSIF, P. 54. DLRLC
      • format_quote Ei, jupîneșică dragă, asta nu se poate spune. CREANGĂ, P. 122. DLRLC
      • format_quote Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l. EMINESCU, O. I 102. DLRLC
    • 1.2. (și) substantivat familiar Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote E-un miros de brad, mă dragă, de te amețește. CAMIL PETRESCU, T. I 41. DLRLC
      • format_quote Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii. EMINESCU, O. I 100. DLRLC
      • format_quote rar masculin Apoi uite, dragule, că ai scos producție frumoasă. DAVIDOGLU, M. 42. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune verbală A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: îndrăgosti
      • format_quote Las’să văd și cum se leagă Dragostea – dar știu eu bine!... Hai, mă prind feciorii dragă Și pe mine! COȘBUC, P. I 104. DLRLC
    • chat_bubble A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului. SADOVEANU, P. M. 50. DLRLC
      • format_quote Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască, Caprele să rătăcească Prin pădurile de fag! COȘBUC, P. II 167. DLRLC
      • format_quote Niciodată nu găsise o cameră să-i placă, să-i fie drag să stea acasă. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. DLRLC
    • chat_bubble A cădea drag (cuiva). DLRLC
    • chat_bubble A avea (pe cineva) drag = a iubi (pe cineva). DLRLC
      sinonime: iubi
      • format_quote Vai de mine, ce să fac... Că n-am pe nimenea drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. DLRLC
      • format_quote Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? – Eu îți spui de la inimă Că nu-ți bagă nici o vină... Ci te are Dragă tare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. DLRLC
    • chat_bubble A se avea dragi = a se iubi unul pe altul. DLRLC
      sinonime: iubi
      • format_quote Se aveau dragi de multă vreme. DLRLC
    • chat_bubble A-i fi drag (cuiva) ca ochii din cap. DLRLC
    • chat_bubble A-i fi drag (cuiva) ca sarea în ochi. DLRLC
    • chat_bubble Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Și ne punem, dragă doamne, la învățat. CREANGĂ, A. 110. DLRLC
      • format_quote Pune mîna pe capu ei, ca și cum, dragă doamne, o ar descînta. EMINESCU, L. P. 201. DLRLC
  • 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: plăcut
    • format_quote Și Ținteș cel cu trainic rost Cu Lia lui sosit a fost... Și alții, doamne! Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint! COȘBUC, P. I 55. DLRLC
    • format_quote Aminte să-ți aduci De-ale noastre vorbe dulci, De-ale noastre dragi cuvinte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 267. DLRLC
    • chat_bubble Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vă poftim cu dragă inimă la sărăcia noastră. SADOVEANU, Z. C. 34. DLRLC
etimologie:

dra, dragesubstantiv feminin

  • 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote O dragă gigantică lucra adîncind canalul navigabil. BART, E. 110. DLRLC
  • 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Crustaceii prinși cu draga sînt mult mai greu de ales. FAUNA R.P.R. Î. I 160. DLRLC
  • 3. Dispozitiv cu care se înlătură de pe o cale navigabilă minele depuse în timp de război. DLRLC DN
    • format_quote Dragă de mine. DLRLC
etimologie:

drag, dragisubstantiv masculin
dra, dragisubstantiv feminin

  • 1. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: iubit
    • format_quote Așa mi s-a părut... dar nu e dragul, Și pașii de pe drum s-au depărtat. CAZIMIR, L. U. 56. DLRLC
    • format_quote Patru plopi ascund în umbră casa dragei mele. TOPÎRCEANU, B. 75. DLRLC
    • format_quote Numai dorul mai colindă, Dorul tînăr și pribag: Tainic se-ntîlnește-n prag, Dor cu dor să se cuprindă, Drag cu drag. COȘBUC, P. I 49. DLRLC
    • format_quote Dragul dulce-al vieții mele La oaste s-a dus Și de-atuncea soare, stele, Toate au apus. BOLINTINEANU, O. 48. DLRLC
    • 1.1. (la) plural masculin Pereche de îndrăgostiți. DLRLC
      • format_quote Cine desparte doi dragi, Ducă-i corbii carnea-n fagi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.