drăgăliță a [At: CREANGĂ, A. 116 / V: drag~ / Pl: ~e / E: drag + -ăliță] 1 (Reg; șîf drăgăliță; îe) ~ Doamne Vorba vine. 2 (Îae) Cică. 3 (Îae) Dragă Doamne.

DRĂGULEȚ, drăguleți, adj. (Pop.; numai la voc. sg.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -uleț.

dragăliță sf vz drăgăliță

drăgăleț sm vz drăguleț

drăguleț [At: VALIAN, V. / V: (reg) ~găl~ sm / Pl: ~i / E: drag + -uleț] 1 sm (Pop) Iubit (2-4). 2-4 a Drăguț (1-3). 5 (Pop; șhp) sm Dans popular care se joacă mai ales la nunți. 6 Melodie după care se execută drăgulețul (5).

DRĂGULEȚ, drăguleți, adj. (Pop.) Diminutiv al lui drag; p. ext. drăgălaș. – Drag + suf. -uleț.

DRĂGĂLEȚ, -IȚĂ adj. v. drăguleț.

DRĂGULEȚ², -IȚĂ, drăguleți, -ițe, adj. Diminutiv al lui drag; drăguț, drăgălaș. Mai bine c-o flintuliță, Că mult mi-este drăguliță. PĂSCULESCU, L. P. 242. Foaie verde ș-o frunzuță, Drăgulița mea măicuță, Las’să vie cin’mi-i drag... Și să-ntrebe de ce zac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. ◊ Expr. Drăguliță doamne = dragă doamne, v. drag². ◊ (Substantivat) Din toți fiii ce-i avea mai mici, era o drăguliță de fată. RETEGANUL, P. V 68. – Variantă: drăgăleț, -iță (CREANGĂ, A. 1) adj.

DRĂGĂLEȚ, -IȚĂ adj. v. drăguleț².

DRĂGULEȚ², drăguleți, adj. m. Diminutiv al lui drag. [Var.: drăgăleț adj. m.]

drăguleț adj. m., pl. drăguleți