2 intrări

38 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

drâmba v vz drâmboi

DRÂMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DRÂMBOI2, drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboia vb. I] – Din drâmbă.

drâmbă1 sf [At: I. NEGRUZZI, S. II, 99 / V: drâmb sn / Pl: ~be / E: ucr друмба] 1 Mic instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor Si: (reg) drând1, drâng1. 2 (Pop; îe) A fi ca o ~ A fi slab la trup. 3 (Pop; îe) A bate în ~ A răbda. 4 (Pop; îe) A face cuiva o ~ A plesni pe cineva în glumă peste buze. 5 (Pop; îe) A nu ajunge o ~ A nu ajunge nimic. 6 (Irn) Vioară. 7 (Trs) Instrument muzical făcut de copii primăvara din coajă de salcie răsucită în spirală. 8 (Pop) Organul genital al calului.

drâmboi2 vi [At: KLEIN, D. 175 / V: ~bui, ~a[1], ~ba [2]/ E: drâmbă + -oi] 1 vi A cânta din drâmbă (1). 2 vr (Reg) A lăsa buzele în jos, ca pentru plâns. 3 vr (Reg) A-și manifesta supărarea, mânia. 4 vr (Reg) A boci. modificată

  1. ~a~a Ladislau Strifler
  2. Eliminată mențiunea de Pl: ~i, întrucât cuvântul-titlu este verb. — Ladislau Strifler

DRÂMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DRÂMBOI2, drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. – Din drâmbă.

DRÎMBĂ, drîmbe, s. f. Mic instrument alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă subțire de oțel care, ținut în gură și atins cu degetul, zbîrnîie, producînd un sunet muzical monoton; drîng. El suna din drîmbă cu un talent la care nu am putut ajunge niciodată. GHICA, S. 72. ◊ Expr. Cîntă din drîmbă, se zice despre cineva care a rămas mofluz, cu buzele umflate. ♦ (Ironic) Vioară, scripcă.

DRÎMBOI, drîmboiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se bosumfla; a se boci în gura mare. Ian să-i fi sculat [pe copii] la treabă, ș-apoi să-i vezi cum se codesc, se drîmboiesc și se sclifosesc, zise mama. CREANGĂ, A. 39.

DRÂMBĂ ~e f. 1) Instrument muzical popular în formă de potcoavă, prevăzut cu o lamă subțire și elastică de oțel care, ținut în gură și ciupit cu degetul, produce sunete specifice. 2) depr. Scripcă veche și dezacordată. ◊ Cântă din ~ se spune despre cineva care a rămas înșelat. /<ucr. drymba

drâmbă f. od. ceată: o drâmbă de Tătari. [Rut. DRYMBA].

drâmboì v. Mold. a se bozumfla: se codesc și se drâmboiesc CR. [Lit.: a sufla din drâmbă].

1) drîmbă f., pl. e (rut. drýmba, drýmlĕa, pol. drumla, dromla, slovac drumbla, drombla, bg. drŭmbóĭ, sîrb. drómbulja, d. germ. trommel, mgerm. trumbel, darabană, supt infl. unor cuvinte slave ca sîrb. drndati, a zbîrnîi din dreabă, drnkati, a zdrăngăni ș.a. D. slav. vine ung. doromb, armonică de gură. Bern. 1, 229). Mold. Munt est. Un mic instrument muzical de oțel care se ține între buze cu stînga, și cu dreapta i se izbește limba de oțel pe care o are în mijloc. Fig. Piano prost. V. drîng.

drîmboĭésc și -oĭéz (mă) v. refl. (d. drîmbă 1, pin aluz. la ținerea buzelor). Fam. Mă bosunflu. – Și -ăĭez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

drâmbă s. f., g.-d. art. drâmbei; pl. drâmbe

!drâmboi1 (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă drâmboiesc, 3 sg. se drămboiește, imperf. 1 sg. mă drâmboiam; conj. prez. 1 să mă drâmboiesc, 3 să se drâmboiască; imper. 2 sg. afirm. drâmboiește-te; ger. drâmboindu-mă corectat(ă)

drâmbă s. f., g.-d. art. drâmbei; pl. drâmbe

drâmboi2 / drâmboia (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se drâmboiește / se drâmboiază, imperf. 3 sg. se drâmboia; conj. prez. 3 să se drâmboiască / să se drâmboieze

drâmbă s. f., g.-d. art. drâmbei; pl. drâmbe

drâmboi/drâmboia vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drâmboiesc, imperf. 3 sg. drâmboia; conj. prez. 3 sg. și pl. drâmboiască

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DRÂMBĂ s. (MUZ.) drâng. (A cânta din ~.)

DRÂMBOI vb. v. bosumfla, îmbufna.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

drîmbă (drîmbe), s. f.1. (Înv.) Trompă marină. – 2. Instrument muzical, drîng. – 3. (Înv.) Bandă, grup, ceată. – 4. (Arg.) Penis. Sl., cf. pol. drumbla, rut. drymba, drymla, mag. doromb(lya), sb. drombulja (Cihac, I, 101; Tiktin; Pascu, Arch. Rom., VII, 559). Pentru sensul 3, cf. trîmbă (după Conev 104, drîmbă ar proveni din acesta din urmă). Se consideră în general că termenii sl. provin din germ. Trommel; ceea ce ar însemna că asemănarea lui drîmbă cu drîng este întîmplătoare. – Der. drîmboi, s. n. (drîmbă, instrument muzical); drîmboaie, s. f. (drîmbă, instrument muzical); drîmboi, s. m. (botos; mucos; puști); drîmboi(a), vb. refl. (a se îmbufna, a pune botul).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

drâmbă2, drâmbe, s.f. (pop.) ceată (de oameni), grup.

drâmbă (fr. guimbarde; germ. Maultrommel), vechi instr. pop. idiofon*, de origine extrem-asiatică și cu arie de răspândire foarte largă. În Europa este semnalat din sec. 14. Este alcătuită dintr-o ramă de fier, în formă de pară, cu capetele libere, în mijlocul căreia este fixată o lamă de oțel. Sunetul se produce prin agitarea cu degetul a lamei, iar înălțimea acestuia variază în funcție de presiunea diferită a dinților (între care se țin capetele ramei). Cavitatea bucală funcționează ca rezonator.

drâmbă, drâmbe, s.f. – (muz.) Instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel, care produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor: „...o folosesc mai mult fetele, mai ales în vreme de iarnă, la șezători (...). Pusă între dinți și, cu slabul curent produs de vârful limbii, acul ei nu poate da sunete puternice, așa că ariile cântate cu drâmba sunt ascultate în liniște” (Papahagi, 1925: 125). ♦ (onom.) Drimba, Drimbe, Drimbău, Drâmba, Drâmbă, Drâmbău, nume de familie (14 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Drâmbu, poreclă în Valea Stejarului. – Din ucr. drymba (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA), cf. pol. drumbla, srb. drombulja < germ. Trommel „darabană” (Scriban, DER).

drâmbă, -e, s.f. – Instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel, care produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor: „...o folosesc mai mult fetele, mai ales în vreme de iarnă, la șezători (...). Pusă între dinți și cu slabul curent produs de vârful limbii, acul ei nu poate da sunete puternice, așa că ariile cântate cu drâmba sunt ascultate în liniște” (Papahagi 1925: 125). Drâmbu, poreclă în Valea Stejarului. – Din ucr. drumba.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DRÂMBĂ, Constantin (1907-1997, n. sat Borșani, jud. Bacău), astronom și matematician român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Studii asupra proprietăților calitative ale sistemelor de ecuații diferențiale. Contribuții în mecanica cerească privind ciocnirile duble și triple imaginare din problema celor trei corpuri (determinarea mișcării a trei corpuri cerești sub acțiunea forțelor gravitaționale proprii). Cercetări asupra mișcării Pământului.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

Intrare: drâmbă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • drâmbă
  • drâmba
plural
  • drâmbe
  • drâmbele
genitiv-dativ singular
  • drâmbe
  • drâmbei
plural
  • drâmbe
  • drâmbelor
vocativ singular
plural
drâmb
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: drâmboi / drâmboia
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • drâmboi
  • drâmboire
  • drâmboit
  • drâmboitu‑
  • drâmboind
  • drâmboindu‑
singular plural
  • drâmboiește
  • drâmboiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • drâmboiesc
(să)
  • drâmboiesc
  • drâmboiam
  • drâmboii
  • drâmboisem
a II-a (tu)
  • drâmboiești
(să)
  • drâmboiești
  • drâmboiai
  • drâmboiși
  • drâmboiseși
a III-a (el, ea)
  • drâmboiește
(să)
  • drâmboiască
  • drâmboia
  • drâmboi
  • drâmboise
plural I (noi)
  • drâmboim
(să)
  • drâmboim
  • drâmboiam
  • drâmboirăm
  • drâmboiserăm
  • drâmboisem
a II-a (voi)
  • drâmboiți
(să)
  • drâmboiți
  • drâmboiați
  • drâmboirăți
  • drâmboiserăți
  • drâmboiseți
a III-a (ei, ele)
  • drâmboiesc
(să)
  • drâmboiască
  • drâmboiau
  • drâmboi
  • drâmboiseră
verb (V213)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • drâmboia
  • drâmboiere
  • drâmboiat
  • drâmboiatu‑
  • drâmboind
  • drâmboindu‑
singular plural
  • drâmboia
  • drâmboiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • drâmboiez
(să)
  • drâmboiez
  • drâmboiam
  • drâmboiai
  • drâmboiasem
a II-a (tu)
  • drâmboiezi
(să)
  • drâmboiezi
  • drâmboiai
  • drâmboiași
  • drâmboiaseși
a III-a (el, ea)
  • drâmboia
(să)
  • drâmboieze
  • drâmboia
  • drâmboie
  • drâmboiase
plural I (noi)
  • drâmboiem
(să)
  • drâmboiem
  • drâmboiam
  • drâmboiarăm
  • drâmboiaserăm
  • drâmboiasem
a II-a (voi)
  • drâmboiați
(să)
  • drâmboiați
  • drâmboiați
  • drâmboiarăți
  • drâmboiaserăți
  • drâmboiaseți
a III-a (ei, ele)
  • drâmboia
(să)
  • drâmboieze
  • drâmboiau
  • drâmboia
  • drâmboiaseră
invariabil (I1)
  • drâmba
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • drâmbui
  • drâmbuire
  • drâmbuit
  • drâmbuitu‑
  • drâmbuind
  • drâmbuindu‑
singular plural
  • drâmbuiește
  • drâmbuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • drâmbuiesc
(să)
  • drâmbuiesc
  • drâmbuiam
  • drâmbuii
  • drâmbuisem
a II-a (tu)
  • drâmbuiești
(să)
  • drâmbuiești
  • drâmbuiai
  • drâmbuiși
  • drâmbuiseși
a III-a (el, ea)
  • drâmbuiește
(să)
  • drâmbuiască
  • drâmbuia
  • drâmbui
  • drâmbuise
plural I (noi)
  • drâmbuim
(să)
  • drâmbuim
  • drâmbuiam
  • drâmbuirăm
  • drâmbuiserăm
  • drâmbuisem
a II-a (voi)
  • drâmbuiți
(să)
  • drâmbuiți
  • drâmbuiați
  • drâmbuirăți
  • drâmbuiserăți
  • drâmbuiseți
a III-a (ei, ele)
  • drâmbuiesc
(să)
  • drâmbuiască
  • drâmbuiau
  • drâmbui
  • drâmbuiseră
râmboia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
râmboi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

drâmbă, drâmbesubstantiv feminin

  • 1. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor. DEX '09 DLRLC
    sinonime: drâng
    • format_quote El suna din drîmbă cu un talent la care nu am putut ajunge niciodată. GHICA, S. 72. DLRLC
    • chat_bubble Cântă din drâmbă, se zice despre cineva care a rămas mofluz, cu buzele umflate. DLRLC
etimologie:

drâmboi, drâmboiesc / drâmboia, drâmboiezverb

  • 1. regional A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ian să-i fi sculat [pe copii] la treabă, ș-apoi să-i vezi cum se codesc, se drîmboiesc și se sclifosesc, zise mama. CREANGĂ, A. 39. DLRLC
etimologie:
  • drâmbă DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.