2 intrări

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

drấmbă1 sf [At: I. NEGRUZZI, S. II, 99 / V: drâmb sn / Pl: ~be / E: ucr друмба] 1 Mic instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor Si: (reg) drând1, drâng1. 2 (Pop; îe) A fi ca o ~ A fi slab la trup. 3 (Pop; îe) A bate în ~ A răbda. 4 (Pop; îe) A face cuiva o ~ A plesni pe cineva în glumă peste buze. 5 (Pop; îe) A nu ajunge o ~ A nu ajunge nimic. 6 (Irn) Vioară. 7 (Trs) Instrument muzical făcut de copii primăvara din coajă de salcie răsucită în spirală. 8 (Pop) Organul genital al calului.

DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DRÂMBOÍ2, drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă.

DRÂMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

DRÂMBOÍ2, drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. – Din drâmbă.

Var.: drâmboiá vb. I (vezi DEX'09). - LauraGellner

DRÎ́MBĂ, drîmbe, s. f. Mic instrument alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă subțire de oțel care, ținut în gură și atins cu degetul, zbîrnîie, producînd un sunet muzical monoton; drîng. El suna din drîmbă cu un talent la care nu am putut ajunge niciodată. GHICA, S. 72. ◊ Expr. Cîntă din drîmbă, se zice despre cineva care a rămas mofluz, cu buzele umflate. ♦ (Ironic) Vioară, scripcă.

DRÎMBOÍ, drîmboiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se bosumfla; a se boci în gura mare. Ian să-i fi sculat [pe copii] la treabă, ș-apoi să-i vezi cum se codesc, se drîmboiesc și se sclifosesc, zise mama. CREANGĂ, A. 39.

drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drâmbă s. f., g.-d. art. drâmbei; pl. drâmbe

drâmboí/drâmboiá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drâmboiésc, imperf. 3 sg. drâmboiá; conj. prez. 3 sg. și pl. drâmboiáscă

DRÂMBĂ s. (MUZ.) drâng. (A cânta din ~.)

DRÂMBOÍ vb. v. bosumfla, îmbufna.

drîmbă (drấmbe), s. f.1. (Înv.) Trompă marină. – 2. Instrument muzical, drîng. – 3. (Înv.) Bandă, grup, ceată. – 4. (Arg.) Penis. Sl., cf. pol. drumbla, rut. drymba, drymla, mag. doromb(lya), sb. drombulja (Cihac, I, 101; Tiktin; Pascu, Arch. Rom., VII, 559). Pentru sensul 3, cf. trîmbă (după Conev 104, drîmbă ar proveni din acesta din urmă). Se consideră în general că termenii sl. provin din germ. Trommel; ceea ce ar însemna că asemănarea lui drîmbă cu drîng este întîmplătoare. – Der. drîmboi, s. n. (drîmbă, instrument muzical); drîmboaie, s. f. (drîmbă, instrument muzical); drîmboi, s. m. (botos; mucos; puști); drîmboi(a), vb. refl. (a se îmbufna, a pune botul).

DRÂMBĂ ~e f. 1) Instrument muzical popular în formă de potcoavă, prevăzut cu o lamă subțire și elastică de oțel care, ținut în gură și ciupit cu degetul, produce sunete specifice. 2) depr. Scripcă veche și dezacordată. ◊ Cântă din ~ se spune despre cineva care a rămas înșelat. /<ucr. drymba

drâmbă2, drâmbe, s.f. (pop.) ceată (de oameni), grup.

drâmbă f. Mold. drăng. [Ung. DOROMB].

drâmbă f. od. ceată: o drâmbă de Tătari. [Rut. DRYMBA].

Intrare: drâmbă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular drâmbă drâmba
plural drâmbe drâmbele
genitiv-dativ singular drâmbe drâmbei
plural drâmbe drâmbelor
vocativ singular
plural
drâmb
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: drâmboi (vb.)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) drâmboi drâmboire drâmboit drâmboind singular plural
drâmboiește drâmboiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) drâmboiesc (să) drâmboiesc drâmboiam drâmboii drâmboisem
a II-a (tu) drâmboiești (să) drâmboiești drâmboiai drâmboiși drâmboiseși
a III-a (el, ea) drâmboiește (să) drâmboiască drâmboia drâmboi drâmboise
plural I (noi) drâmboim (să) drâmboim drâmboiam drâmboirăm drâmboiserăm, drâmboisem*
a II-a (voi) drâmboiți (să) drâmboiți drâmboiați drâmboirăți drâmboiserăți, drâmboiseți*
a III-a (ei, ele) drâmboiesc (să) drâmboiască drâmboiau drâmboi drâmboiseră
drâmba
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)