DOTU. 1. – și Dotă (Cara 25); Caragiani îl dă și ca termen etnic sinonim cu Fărșerot. 2. Dotea b. (16 B IV 194); Dotu și Dotă n. macedo-romîne, și Dotea muntean, nu se pot alătura de Dote și Dotie n. maramureșene, cu fonetism local, pentru Doche și Dochie < Evdoechim, fără a se fi constatat în prealabil o emigrație din Maramureș către sud, spre cele două regiuni.