3 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOSPITOÁRE, dospitori, s. f. Polița sau patul pe care se așază cașul ca să dospească.

DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor.

DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor.

dospitor, ~oare [At: LUC. II, 244 / Pl: ~i, ~oare / E: dospi + -tor] 1 a Care dospește (4) aluatul. 2 sn Cameră special amenajată (cu aer condiționat), la o fabrică de pâine, în care se țin vasele cu aluat în vederea dospirii (1). 3 sf Poliță pe care se așează cașul ca să dospească (14). modificată

DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, adj. (Rar) Moleșitor. Mi-era lene, cum stam întins pe un preș, în căldura dospitoare a după-amiezii, să deschid gura și să cer o cană de apă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 124.

DOSPITÓR, -OÁRE, dospitori, -oare, adj. (Neobișnuit) Moleșitor. – Din dospi + suf. -(i)tor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dospitoáre (poliță) s. f., g.-d. art. dospitórii; pl. dospitóri

dospitoáre (poliță) s. f., g.-d. art. dospitórii; pl. dospitóri

dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre

dospitór (încăpere) s. n., pl. dospitoáre

Intrare: dospitoare
dospitoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dospitoare
  • dospitoarea
plural
  • dospitori
  • dospitorile
genitiv-dativ singular
  • dospitori
  • dospitorii
plural
  • dospitori
  • dospitorilor
vocativ singular
plural
Intrare: dospitor (adj.)
dospitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dospitor
  • dospitorul
  • dospitoru‑
  • dospitoare
  • dospitoarea
plural
  • dospitori
  • dospitorii
  • dospitoare
  • dospitoarele
genitiv-dativ singular
  • dospitor
  • dospitorului
  • dospitoare
  • dospitoarei
plural
  • dospitori
  • dospitorilor
  • dospitoare
  • dospitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: dospitor (s.n.)
dospitor2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dospitor
  • dospitorul
  • dospitoru‑
plural
  • dospitoare
  • dospitoarele
genitiv-dativ singular
  • dospitor
  • dospitorului
plural
  • dospitoare
  • dospitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dospitoare

  • 1. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Dospi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09

dospitor (adj.)

  • exemple
    • Mi-era lene, cum stam întins pe un preș, în căldura dospitoare a după-amiezii, să deschid gura și să cer o cană de apă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 124.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • dospi + sufix -(i)tor.
    surse: DLRM

dospitor (s.n.)

  • 1. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Dospi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09