3 intrări
16 definiții
din care- explicative (8)
- morfologice (6)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DORITOARE ~ f. Plantă cu tulpina târâtoare și cu flori mici, albastre sau liliachii. /a dori + suf. ~toare
DORITOR, -OARE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
doritor, ~oare [At: (a. 1747) URICARIUL I, 177 / Pl: ~i, ~oare / E: dori + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care dorește. 3 a (Înv) Lacom. 4 a (Înv) Îndrăgostit. 5 sf (Reg) Plantă ierboasă târâtoare din familia scrofulariaceelor, cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DORITOR, -OARE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DORITOR, -OARE, doritori, -oare, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Care dorește; dornic (de ceva). Dascălul ar fi doritor să afle povestea lui Omu. SADOVEANU, P. M. 18. Se gîndea să vîndă, în taină, unui megieș doritor, cîteva pogoane din partea-i de pămînt. GALACTION, O. I 143. Sînt doritor de vești bune. CARAGIALE. O. VII 79. 2. Iubitor, drăgăstos. Gură tu! învață minte, nu mă spune nimărui, Nici chiar lui, cînd vine noaptea lîngă patul meu tiptil, Doritor ca o femeie și viclean ca un copil! EMINESCU, O. I 80. Se întoarce îndată, Cu inimă ne-mpăcată Și cu gînduri doritoare Pentru rumena lui floare. TEODORESCU, P. P. 171.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DORITOR ~oare (~ori, ~oare) Care dorește; care manifestă o dorință. /a dori + suf. ~tor
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
doritor a. care dorește.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
doritór, -oáre adj. Care dorește: doritor de studiŭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
doritoare (plantă) s. f., g.-d. art. doritorii; pl. doritori
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
doritoare (plantă) s. f., g.-d. art. doritorii; pl. doritori
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
doritoare (bot.) s. f.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
doritor adj. m., s. m., pl. doritori; adj. f., s. f. sg. și pl. doritoare (persoană)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
doritor adj. m., s. m., pl. doritori; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoare
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
doritor adj. m., s. m., pl. doritori; f. sg. și pl. doritoare
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
DORITOR adj., s. 1. adj., s. v. amator. 2. adj. dornic, nerăbdător. (~ să plece.) 3. v. avid.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DORITOR adj., s. 1. adj., s. amator, dornic, iubitor, pofticios, rîvnitor, (pop.) poftitor, (reg.) poftăreț, poftos, pohtaci, (înv.) libovnic, rîvnaci. (~ de petreceri.) 2. adj. dornic, nerăbdător. (~ să plece.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F103) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
substantiv feminin (F116) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
adjectiv (A66) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
doritoare, doritorisubstantiv feminin
- 1. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). DEX '09 DEX '98
etimologie:
- Dori + sufix -tor. DEX '98 DEX '09
doritor, doritorisubstantiv masculin doritoare, doritoaresubstantiv feminin doritor, doritoareadjectiv
- 1. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. DEX '09 DLRLC
- Dascălul ar fi doritor să afle povestea lui Omu. SADOVEANU, P. M. 18. DLRLC
- Se gîndea să vîndă, în taină, unui megieș doritor, cîteva pogoane din partea-i de pămînt. GALACTION, O. I 143. DLRLC
- Sînt doritor de vești bune. CARAGIALE. O. VII 79. DLRLC
-
-
- Gură tu! învață minte, nu mă spune nimărui, Nici chiar lui, cînd vine noaptea lîngă patul meu tiptil, Doritor ca o femeie și viclean ca un copil! EMINESCU, O. I 80. DLRLC
- Se întoarce îndată, Cu inimă ne-mpăcată Și cu gînduri doritoare Pentru rumena lui floare. TEODORESCU, P. P. 171. DLRLC
-
etimologie:
- Dori + sufix -tor. DEX '98 DEX '09