dorea¹ sf [At: MAT. FOLK. 682 / Pl: ? / E: pvb durea] (Rar) Durere fizică.

dorea² v vz durea

dori [At: PSALT. 117/43 / Pzi: ~resc / E: dor] 1-3 vt, (înv) vi, (rar; Trs) vr A fi stăpânit de înclinația de a face, de a avea sau a dobândi ceva Si: a râvni, a năzui, a aspira, (îvr) a desidera, (îvp) a jelui. 4 vt A vrea. 5 vt (C.i. o persoană) A simți atracție erotică. 6 vt A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag. 7 vt A aștepta pe cineva sau ceva cu nerăbdare. 8 vt (Îe) Cum dorești (sau ~ți) Formulă care lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 9 vt (Complinit de „sănătate”, „noroc” etc.) A ura cuiva sănătate, noroc etc. 10 vt (Înv; îe) A ~ cuiva de bine A-și lua rămas-bun.

durea vt(a) [At: PSALT. 324/13 / V: dor~ / Pzi: 3 doare / E: ml dolere] 1 (Înv; d. persoane) A avea dureri. 2 (Înv; pex; d. persoane) A suferi. 3 (Înv; d. persoane) A face să simtă o durere fizică. 4 (Înv; d. persoane) A fi supărat de (sau din cauza). 5 (În poezie; adesea complinit de „cu”) A mâhni pe cineva cu ceva. 6-7 A face să resimtă o durere fizică sau morală. 8 (Îe) A atinge (sau a lovi) pe cineva (pe) unde-l ~ A spune cuiva intenționat ceva neplăcut. 9 (Îae) A aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. 10-11 A resimți o durere fizică (sau morală). 12 (D. părți ale corpului, răni, lovituri etc.) A produce cuiva o suferință fizică. 13 (Îe) Nu-l doare nici capul (sau Nici capul nu-l doare) A nu-i păsa de ceva. 14 (Complinit cu în inimă, în suflet) A compătimi pe cineva. 15 A-i părea rău de ceva. 16 A se interesa (de sau pentru sau după ceva sau cineva). 17 (Îe) A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul, gândul) A fi mâhnit.

DORI, doresc, vb. IV. Tranz. 1. A fi stăpînit de dorința de a face sau de a dobîndi ceva; a tinde, a rîvni, a năzui la ceva. Doream să fiu transferat undeva lîngă Tulcea. SADOVEANU, P. M. 106. Mulți ar dori să aibă ceea ce ai d-ta. CREANGĂ, P. 154. Mult, bădiță, am dorit Ca să scapi de cătănit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 298. ◊ Expr. A fi de dorit = a fi necesar, a se cuveni. Ar fi de dorit să știm cine a fost acea doamnă. NEGRUZZI, S. I 101. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, a nu fi complet, a nu satisface. E drept că n-a fost o singură dată ceva, cît de neînsemnat, care să fi lăsat de dorit, se întrecea o lume să-mi facă voile și să mă desfete. M. I. CARAGIALE, C. 88. ♦ A pofti să dobîndească ceva, să aibă ceva pe gustul său. Totdeauna mi-am dorit copii. DAVIDOGLU, O. 24. De sus pînă jos părul lor e negru: cai ce sînt ai întunericului și ce n-au nici o pată. De altfel așa îi și dorise comandantul, șeful oștirei. MACEDONSKI, O. III 39. ♦ A avea intenția, a vrea. Înainte de cină spuse Nadinei că ar dori să-i vorbească. REBREANU, R. I 231. El pleacă-n urmă la cazarmă, Să afle ce dorea. COȘBUC, P. I 100. ◊ Expr. Cum doriți sau cum dorești, formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărîri. Cum doriți, dar eu așa socotesc că-i bine. 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva, a aștepta (pe cineva) cu dor, cu nerăbdare, a fi chinuit de dorul cuiva. Fiind și eu al domniei-tale, cel mai bun și care te dorește mai mult, frate. SADOVEANU, Z. C. 18. Cît te doream!... M-ai așteptat, îmi pare, Prea mult. MACEDONSKI, O. II 9. Eu, care l-am dorit și l-am plîns doi ani de zile. ALECSANDRI, T. 1010. Frunză verde de pe rît, Vai, bade, cum te-am dorit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. (Poetic) Pre tine, an tînăr, te văd cu mulțumire! Pre tine te dorește tot neamul omenesc! ALEXANDRESCU, P. 78. ◊ Absol. Bădiță, bădișor, M-ai învățat a iubi Ș-acum mă lași a dori! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 250. 3. (Cu privire la mîncări sau băuturi) A pofti cu nesaț, a jindui. A dori un strugure. 4. A ura. Scriu epistolia asta către frații mei. Le doresc pace, spor și bine. CAMILAR, N. I 253. În ora de pornire, cu toții împreună Doresc l-a tale pasuri călătorie bună. ALECSANDRI, P. I 138. Noi din suflet le dorim Acum și pînă murim: Cîte paie sus pe casă Atîția galbeni pe masă. ANT. LIT. POP. I 623.

DUREA, pers. 3 doare, vb. II. Tranz. (Complementul indică omul sau altă ființă și este, în același timp, subiect logic) 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «în», «la», «după», indicînd locul bolnav) A simți durere. Nu știe ce are de îl doare după ureche. ISPIRESCU, L. 345. Dănilă crăpa de durere! dar oricît îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții. CREANGĂ, P. 58. Rău mă doare-n piept și-n spete De pușcă și de unelte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. Fiecare știe (sau se leagă) unde-l doare (= fiecare își cunoaște, mai bine decît altul, nevoile). ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut, jenant pentru interlocutor. (Familiar) Mă doare în cot (sau în spate) v. cot, spate. ♦ (Subiectul gramatical este o parte a corpului, o rană, o lovitură etc.) A produce (cuiva) durere. Loviturile îl dureau pînă-n creieri. CAMILAR, N. I 222. Cînd deschise ochii și întoarse urechea, își simți amorțită carnea. O dureau toate mădulările, n-avea putere să miște un deget. SADOVEANU, P. M. 243. Trana a Stanchei, pe care picioarele n-o mai duruseră, se desprinsese din joc. MACEDONSKI, O. III 12. Dar deschideți poarta... turcii mă-nconjor... Vîntul suflă rece... rănile mă dor! BOLINTINEANU, O. 33. ◊ (Poetic) Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. EMINESCU, O. I 172. ◊ Fig. Săracă inima mea, Iar începe-a mă durea; Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mîhnit, a-i fi jale, a i se rupe inima. Mă durea inima și-mi simțeam ochii ușor învăluiți; dar, călare pe Harap și cu două pistoale în brîu, ce durere și ce lacrimi pot oare să țină mult, la douăzeci de ani! GALACTION, O. I 78. Dar ce plîng romînii oare? Sufletul de ce îi doare? Plîng un mîndru frățior. ALECSANDRI, P. II 81. Nici capul nu mă (sau te etc.) doare = puțin îmi (sau îți etc.) pasă. 2. Fig. (Subiectul gramatical este un fapt, o întîmplare etc.) A produce (cuiva) o suferință morală; a mîhni, a întrista. Îl durea plecarea bătrînului. POPA, V. 179. Toți îmi dau bună ziua respectuoși, fiindcă mă văd bine îmbrăcat și mă cred fără îndoială un fir de oficialitate. Lucrul acesta mă doare, mă doare pînă la lacrimi. SAHIA, N. 16. Înnorat degînduri, stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84. ◊ (Despre persoane; întrebuințat, rar, și la pers. 1 și 2) Ne doare c-a fost scris așa, Ne dori mai rău cu jalea ta. COȘBUC, P. I 150. Cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri. EMlNESCU, O. I 155. – Forme gramaticale: pers. 2 (rar) dori, pers. 3 pl. dor.

A DORI ~esc tranz. 1) A fi stăpânit de dorința de a avea; a râvni; a năzui. ◊ A lăsa de dorit a avea lipsuri; a nu satisface. 2) A avea intenția; a vrea. Doresc o prăjitură. ◊ Cum doriți (sau cum dorești) formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 3) (persoane, obiecte etc. dragi) A ține mult să vadă. 4) A ura cu o deosebită afecțiune. Îți doresc succes. /Din dor

A DUREA pers. 3 doare tranz. 1) A produce o suferință fizică. Rana doare. Îl doare mâna. 2) fig. A produce o suferință morală. Mă doare sufletul. ◊ A atinge pe cineva unde îl doare a jigni pe cineva cu/sau fără intenție premeditată. /<lat. dolere

dorì v. a simți dor, a avea dorință.

dureà v. a simți durere (numai unipersonal): mă doare capul. [Lat. DOLERE (v. durere)].

doáre, durút, a te durea v. impers. (lat. dǒlére, it. dolére, vfr. douloir, sp. doler. V. dor 1, duroare. Cp. cu mă furnică). Simt durere: mă doare capu, mă dor mînile. A lovi pe cineva unde-l doare, a-l ataca unde e vulnerabil.

dorésc v. tr. (d. dor 1). Mĭ-e dor de. Poftesc, am dorință de, vreaŭ: doresc să dorm.

dori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doresc, 3 sg. dorește, imperf. 1 doream; conj. prez. 1 sg. să doresc, 3 să dorească

durea (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doare, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doară; ger. durând; part. durut

dori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doresc, imperf. 3 sg. dorea; conj. prez. 3 să dorească

durea (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doare, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doară; ger. durând; part. durut

dori vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doresc, imperf. 3 sg. dorea; conj. prez. 3 sg. și pl. dorească

durea vb., ind. prez. 3 sg. doare, 3 pl. dor; conj. prez. 3 sg. și pl. doară; part. durut

DORI vb. 1. v. aspira. 2. v. ahtia. 3. a jindui, a pofti, a râvni, a voi, a vrea, (înv.) a dezidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 4. v. cere. 5. v. pofti. 6. v. ura.

DUREA vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.) 2. v. întrista.

DORI vb. 1. a aspira, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a rîvni, a tinde, a ținti, a urmări, a visa, a viza, (rar) a stărui, (înv. șl reg.) a năsli, (reg.) a năduli, (prin Transilv. și Mold.) a bărăni, (înv.) a aținti, a bate, a jelui, a nădăjdui. (Nu ~ să fie un geniu.) 2. a se ahtia, a jindui, a rîvni. (~ să vadă orice meci.) 3. a jindui, a pofti, a rîvni, a voi, a vrea, (înv.) a deșidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 4. a cere, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. a-i plăcea, a pofti, a voi, a vrea. (Rămîi cu cine ~.) 6. a pofti, a ura, (înv.) a prii. (Îi ~ „noapte bună”.)

DUREA vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.) 2. a îndurera, a întrista, a mîhni, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.)

durea (-dor, durere), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Pușcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s. f. (chin, suferință), cf. Șeineanu, Semasiol., 186; duroare, s. f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Pușcariu 562; REW 2724), cuvînt care supraviețuiește în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Pușcariu 553 și REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII și în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere).

PAETE NON DOLET (lat.) Paete, nu doare – Pliniu cel Tânăr, „Epistulae”, III, 16. Cuvinte adresate de Arria soțului ei, consulul Paetus Caecina, condamnat la sinucidere pentru participarea la o conspirație împotriva împăratului Claudiu, în timp ce-i întindea pumnalul cu care ea însăși se străpunsese.

SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.

Libenter homines id, quod volunt, credunt (lat. „Oamenii cred bucuros ceea ce doresc”) – De la luliu Cezar au rămas mai multe vorbe vestite, dar aproape toate orale. Dicționarul nostru consemnează: Alea iacta est, Tu quoque, fili mi Brutus?… și altele. Dintre puținele maxime scrise ale lui Cezar (vezi: Veni, vidi, vici) face parte și cea de față, care se găsește în lucrarea sa De bello Gallico (cartea III, cap. 18): Războiul galic. Galii – arată Cezar în acest capitol – sperau să-i învingă pe romani, fiindcă generalul acestora, Sabinus, șovăia să intervină, fiindcă erau lipsiți de alimente, fiindcă urmau să fie atacați și de veneți și fiindcă, de obicei..., oamenii cred bucuros ceea ce rîvnesc. Fraza lui Cezar e citată în sensul că sîntem adesea dispuși să luăm dorințele noastre drept realități. IST.

Non dolet, Paete! (lat. „Nu doare, Paetus!”) – Pliniu-cel-Tînăr povestește în Scrisorile sale (III, 16) că pe vremea împăratului roman Claudiu, care a domnit între anii 41-54 e.n., s-a descoperit un complot împotriva acestuia. Demnitarul Caecina Paetus, implicat în conspirație, a fost condamnat la moarte prin sinucidere. Arria, soția lui, văzînd cum el șovăie să execute sentința, și-a împlîntat un pumnal în piept, l-a scos apoi plin de sînge și l-a întins bărbatului ei, spunîndu-i: „Non dolet, Paete”. Aceste cuvinte au rămas ca un exemplu suprem de fermitate, de curaj. Honoré de Balzac a folosit această expresie în povestirea Femeia părăsită: „Nu avea acolo, la îndemînă, vreunul din bunii prieteni de la Paris, care se pricep așa de bine să-ți spună: Poete, non dolet! – întinzîndu-ți o sticlă de șampanie sau tîrîndu-te la un chef, ca să-ți îndulcească chinurile îndoielii”. IST.

Persona grata (sau: non grata) (lat. „Persoană dorită”, sau „nedorită”) – Expresie prin care se arată că reprezentantul diplomatic al unei țări străine este acceptat pentru acreditarea lui, sau dimpotrivă, este indezirabil. Din limbajul diplomatic formula a trecut și în vorbirea curentă pentru a desemna o persoană binevenită, simpatizată sau una nedorită.

a se lega la cap fără să-l doară expr. a-și crea complicații inutile.

a-l durea în bigă / în cot / în cur / în șpiț expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent.

a-l durea la bascheți / la patină expr. (adol.) v. a-l durea în bigă.

mă doare-n cot! / în cur! / în pix! / în șpiț! expr. nu-mi pasă!